Jurnal de Bridgwater (1) – de Nicolae Geantă

view of Weston-super-Mare Pier

Bridgwater este un orășel englezesc
încă liniștit, în regiunea Somerset. Somerset este un comitat/județ ceva mai
wild, în sudul Bristolului, cu vreo 575.000 de locuitori. Ca densitate, are
355-360 loc/kmp în prezent. Adică de vreo 4,5 ori cât are România. (În ultimii 40 de
ani comitatul a crescut numeric de 4 ori!). Atestat documentar în anul 800, Bridgwater-ul
de pe râul Perret a fost un port interior major în timpul revoluției
industriale. Interesant, și bine e de știut că aici, în 1785, s-a cerut prima
dată Guvernului Britanic renunțarea la sclavie! Bridgwater, al cărui nume poate
veni de la cheile râului ce-l traversează (brigg), începe nordul peninsulei
Cornwel. Pentru că Somerset este o zonă mai puțin industrializată decât restul Angliei,
majoritar rurală, și pentru că are ieșire la Golful Bristol al Mării Celtice, Guvernul
Britanic s-a gândit deceniul trecut  (concretizat
în martie, 2017) să construiască la nord de Stogursei, pe malul mării, o
centrală nucleară de 3.200 megawați (de 2,5 ori cât nucleara noastră de la Cernavodă).
Pilonul C, de la Hinkley Point, care va costa cca 33 miliarde lire sterline la
finalizare (eu cred că ma imult pentru că tot cresc prețurile), concentrează
vreo 20.000 de salariați! Dintre aceștia cea mai mare parte sunt români! (Se
putea altfel?) De la ingineri (chiar una dintre fetele mele care e inginer a proiectat
pentru britanici, din România, ani de zile la acest obiectiv), diverși
specialiști, până la muncitori calificați ori ba, healt&safety sau
sindicat. Da, lider de sindicat este Nicușor Botezatu. Român pur sânge, foarte bun
prieten al meu, om credincios și devotat slujirii lui Hristos.
 
Bridgwater-ul are peste 43.000 de
locuitori, din care peste 2.000-2.500 (sau chiar mai mult) sunt români. Și
printre ei mulți evanghelici. Prin urmare, de vreo câțiva ani, Nicușor Botezatu
mă tot „amenința” că românii vor să deschidă aici o biserică evanghelică! (În
diaspora este destul de dificil să te deplasezi duminica zeci de km la biserică
cu familia, cu copiii – rețineri că familiile tinere de români sunt „afară”
unde au și mulți copii – mai mulți ca în țară!). „Vii cu noi?”, “Da, vin!”, a
fost răspunsul meu la provocarea lui (și a altora), cu ani în urmă. Astfel că,
în Octombrie 2023, am participat la deschiderea Romanian Church of Bridgwater.
(Nu ca simplu musafir, ci ca făcând parte dintre familia lor!)
 

Deoarece Dodo a vrut să ne mai audă
povestind, în loc să ne ducă direct la hotel ne-a plimbat până în orașul Tauton
(unde locuiește Nicu, la 30 de minute distanță). Prin urmare am adormit în…
mașină!
 
Sâmbătă dimineața am avut o părtășie
minunată cu Claudiu. La breakfast-ul englezesc. Probabil cel mai bun la care am
participat eu vreodată, la vreun hotel, dimineața! Am vorbit despre slujire,
rugăciune, predici, misiune, Africa, America de Sud. Despre provocări și minuni
făcute de Domnul în viața noastră! Și despre viitorul tinerilor, al Bisericii… Pe
la 11 au venit  Nicu și Efraim și-am
pornit „hai-hui” prin… Somerset.  Pentru
început ne-am oprit în Burham-on-Sea, un fost sat de pescari, azi orășel
de aproape 20.000 locuitori, așezat la gura golfului Bridgwater. Am intrat cu
mașina direct pe… plajă! Primăria din Burham-on-Sea susține ca ar avea una din
cele mai mari plaje de nisip din Europa! Mareea se retrăsese extrem de mult,
probabil peste 100 de metri, iar plaja udă și apa murdară (Celtic Sea e aproape
o baie de nămol!) prezentau un landscape de care mai degrabă fugi decât
să te bucuri. Pentru că pe pogoane întregi sunt mai mulți bălți mlăștinoase
decât nisip! Pe plajă erau zeci de mașini. Și zeci de oameni cu… câini! Mai
degrabă era o plajă pentru patrupede de casă! O mașină de poliție patrula prin
nisip. O alta patrula cu ice cream. Pardon, gelatta. Un camper
englez cu înghetată italiană. Un grup imens de stâlpi din ciment, sau din lemn,
reprezenta border-ul de unde nu mai ai voie să treci cu mașina. De la faleză
până în mare! Chiar așa, cine o intra în apă cu mașina?

plaje cu bolizi

Deși bătea o briză extrem de rece, și
erau numai vreo 6 grade C, un grup uriaș de englezi – dela bărbați de peste 125
de kile la țânci de 5-6 ani – erau dezbrăcați la bustul gol și jucau… rugby!
Savoare englezească! Alergau în toate direcțiile, pasau mingea, strigau, urlau,
cădeau, se ridicau! Marcau puncte imaginare. Pe un teren imaginar. De fapt
jumate de pogon de plajă era al lor. Al râsetelor lor.  Trăiau momentul ca la vreo cupă mondială.
Turma players-ilor avea vreo 40-50 de jucători, și era urmărită de vreo
două sute de bărbați, copii sau femei, care veniseră cu scaune, izoprene, mese
sau grill-uri (!) la micul turneu rugbistic improvizat. Evident nu
lipseau câinii, și nici bătrânii cu bastoane ori cârje. Relax. Ingliș Rilax!
Mă gândii instantaneu că în România, sâmbăta în Aprilie, oamenii fac curățenie
prin grădini, incendiază gunoaie, repară garduri, dau pomii cu var, duc
animalele pe coastă, au ore de cazarmament sau merg prin… mall-uri. La shopping.
Culturi diferite, relax diferit!
 

agitație rugbystică

unde, din greșeală, am intrat pe straduța unei
biserici anglicane. Cu arhitectura specifică, biserica din piatră era… pustie!
Un singur bătrân se odihnea afară la soare pe o laviță, în fata intrării
principale. Când am scârțâit poarta s-a uitat spre mine cu zâmbetul englezesc.
Și cu calmul englezesc! Și tot englezește n-a zis nimic! Uitasem, lângă
parcare, în fata porții bisericii era o clădire mică. O sală si ceva anexe! Poate
că odată era capelă. În ea, azi, niște nostalgici englezi, cam de vârsta mea,
exersau cu chitările! Ori cu „aparatele!” Muzica lor folk, nicidecum worship!
Închinare în fire, nu în Duhul! Unde Dumnezeu nu e… Bărbații au zis că au
închiriat sala. Pentru distracție! Hmm, cum să transformi anexele bisericii (capela)
în discotecă? Uite ca-n Anglia se poate. Și-n Olanda, si-n Belgia, si-n Franța!
În West nu Dumnezeu, ci creștinismul a murit! Între timp islamismul crește! Fulminant!
Amenințător! Mă aude cineva?

Am intrat deci în curtea biserici
unde (poate) medita bătrânul. Dar curtea era de fapt… cimitir! Da, biserica a
fost transformată în cimitir! Le-am spus lui Nicu, Claudiu și Efraim, că așa au
ajuns multe biserici englezești. Doar loc de cimitire! În loc să fie puhoi de
oameni, evanghelizări, botezuri, căsătorii, rugăciuni fierbinți, pocăință, transformări
radicale, e… moarte! Paradoxal, și în România, Anglia sau UE, multe biserici au morții nu în morminte, ci în
picioare. În bănci. În strană. Și chiar la altare! Dumnezeu să ferească românii
să ne transformăm bisericile în cimitire! Oamenii morți nu mai pot fi de folos
nimănui! Și nici atât lor…
 

St. Marie Church Berrow

plaja dela Weston-super-Mare

Din iarmaroc (englezii îi zic fair)
am plecat spre alt oraș mai mare. Spre Western-super-Mare. Nu știu de ce
se cheamă așa: super-Mare. Dar are o plajă imensă, tot plină cu… noroi. Mareea își face și
aici, zilnic, de două ori urcușul și coborâșul. Deși plaja e „cât toate zilele”,
cred că mai degrabă faci băi de nămol decât bronzare pe nisip! Ca și la Burham-on-Sea.
Weston-ul de peste 80.000 locuitori, e situat într-un golf nisipos al Canalului
Bristol, între promontoriul Brean Down și dealul Worlebury, la capătul vestic
al dealurilor Mendip. Orașul te întâmpină cu case în stil victorian, cu o galerie uriașă
de artă stradală, precum și cu roata lui Banky! O atracție în aer liber este faimosul
Grand Pier, cu restaurante ridicate pe piloni, ca să treacă mareea pe dedesubt.
Acum era numai nisip. Bărci, șalupe și chiar un vaporaș zăceu pe plajă înfipte
în semimocirlă! Western-super-Mare se laudă
cu Uphill Beach că ar fi cea mai mare plajă din lume de plimbat…
câini! Ei bine, și dacă n-ai câine? Dar vai, pe plajă se fac plimbări și selfie
cu… măgarii! Cu animale vorbesc! Deși pe unul îl cheamă… Fred! Orașul se mai laudă
și cu cel
mai mare muzeu de elicoptere din lume (n-am avut timp de vizitat așa ceva), cu
sporturi sporturi de „adrenalină” și bineînțeles, cu o droaie de pub-uri, unde
în weekend fetele se întrec la golit sticle cu băieții! Dar și la fumat,
scuipat și râgâituri! Scuzați-mă, nu-s nesimțit, dar așa arată în weekend
vestita Anglie! Ce mi-a plăcut în Weston super Mare a fost acuratețea
englezească. casele, străzile, chiar oamenii. Aceasta se vede când lipsesc musulmanii. Hindușii. Și nici
populație de culoare nu am văzut. În Weston te simți ca în Anglia. În rest ești
un malaxor cultural.
 
Din Weston am
pornit spre Taunton. Orașul unde locuiește Nicu Botezatu și ai săi. Urbea
se află pe râul Tone, între dealurile Quantock, Blackdown și Brendon. 

„Taivania”
(chiparos) uriaș. La Nicu acasă am stat mai puțin de o oră. Apoi am fugit la biserică.
Unde am avut un set de discuții cu slujitorii – despre slujire, predicare,
îndemnuri la rugăciune, evanghelizare, proiecte, organizare botez. Întâlnirea, desi
restrânsă a fost educativă. Pentru toți cei prezenți. Mai ales că ne-am
cunoscut mai bine între noi, ne-am spus mărturiile și minunile derulate de
Hristos pentru noi! Cred cu toată tăria că o biserică, pentru a fi eficientă,
trebuie să aibă un grup de slujitori instruiți. Dar și foarte apropiați între
ei, deschiși la colaborare, nefărâmițați de încredințări. Am discutat destul de
profund și câteva aspecte legate de absoluturi, convingeri și încredințări. Da,
unii credincioși, sfătuiți de teologi sau ba, au transformat încredințările în
doctrine. În absoluturi. În traducere liberă ar însemna în neBiblie! Da,
încredințările sunt neBiblie! Transformate în teologie fără de care nu există
mântuire, ele desconsideră jertfa supremă a Domnului Isus Hristos! Adică fac
Golgota insuficientă. Ineficientă. Nu dau aici decât exemplul cu încredințarea asta
nebiblică precum „femeia e mântuită prin naștere de fii!” Ei bine și dacă nu
poate naște din motive medicale? dar musulmanele, hindusele sau ateele care au prunci sunt mântuite? Teologia venită din încredințări proprii e
foarte nocivă. Ea propovăduiește de fapt o evanghelie după babe! Sau după ureche! Dar nu după Hristos!