Iubesc oamenii
care își păstrează mereu
sufletul de copil.
Inocent.
Iubesc oamenii
care cheltuie dragoste
fără să vâneze beneficii.
Lor le cresc flori
în palmă.
Iubesc oamenii
care stau cu ochii pe Adevăr
și-l păstrează
ca pe propria inimă.
În trup fierbinte.
Iubesc oamenii
care văd suferința
ca pe zăpada mieilor
și chiar mormântul
ca pe-o mantie de ploaie.
Iubesc oamenii
care au puterea să învețe
de la cei mai neinițiați decât ei.
Sunt sus,
dar simpli și smeriți.
Iubesc oamenii
ale căror rugăciuni
îmi cresc aripi dumnezeiești
și pot zbura.
Peste prăpăstii.
Iubesc oamenii
care fac din biserică
o melodie de stele.
La primul pas după intrare
pășești în Ceruri.
Iubesc oamenii
pentru care-a murit Hristos!
Nicolae.Geantă
21.02.2021
21.02.2021
E cu adevarat greu să iubești pe cei în care să nu te încrezi, adică "îmi dau viața pentru tine conștient fiind că mă trădezi chiar în același moment". Cu alte cuvinte cea mai ne echitabilă monedă de schimb.
Iubim, totuși… răsplata e infinit mai mare decât deluzia trădării, dar aceasta din urmă e poarta spre răsplată, un druum unic.
Iubesc oamenii care scriu poezii frumoase și atât de profunde. Îi iubesc pur și simplu…