Între spiritismul lui Hasdeu şi penelul lui Grigorescu – de Nicolae Geantă

De câţiva ani buni, municipiul Câmpina “sparge” zeci de mii de euroi p’o sărbătoare dedicată Iuliei Hasdeu. Concerte de pian, summit-uri şi alocuţiuni în aer liber, party, fotografii pentru presă. Bârfe. Oameni fericiţi şi nemulţumiţi. Ne întrebăm dacă se merită. Sau mai bine zis, dacă e corect…
Personajul “legendar” (pentru unii contemporani din urbe) – Iulia Hasdeu, nu a scris o iotă despre Câmpina, nu a adus nici o contribuţie dezvoltării oraşului, nu l-a promovat în mediile în care s-a învârtit, nu l-a avut trecut în documente. Ba mai mult, n-a trăit aici nici o secundă. Nu i-a respirat aerul, nu i-a atins colbul uliţeler, nu i-a văzut cerul şi nici copacii cocoşaţi de omăt. Nu i-a dedicat nici un catren, un stih ori poezie. De fapt, despre geniala tânără hasdeiană, pentru care unii au tupeul să spună că “dacă ar fi trăit mai mult l-ar fi întrecut chiar şi pe Eminescu” (!), (dar dacă el ar fi trăit mai mult ?!), nu cred că putem spune că are operă!

De cealaltă parte, celui mai celebru dintre pictorii români, Nicolae Grigorescu, acela despre care Nicolae Iorga spunea: “căci nimeni până la el n-a fost în stare să ni spuie … că ţara neamului nostru are acest cer, aceasta lumină, aceste perspective”, nu i se alocă o iotă! Un crâmpei de lumânare! Este lăsat în anonimat! Paradoxal, Grigorescu nu numai că a pictat aici, dar a creat capodopere inestimabile în târgul Câmpinei, cu chipurile ’moşilor noştrii, a trăit printre câmpineni. A mâncat cu ei, ca ei. A ascultat aceleaşi liturghii. A aprins aceeaşi lampă cu gaz. A simţit cu ei, a cunoscut păsurile lor (le-a imortalizat impresionant pe pânze), s-a bucurat sau întristat ca şi câmpinenii. Şi, peste toate, a trecut la cele veşnice aici, la Câmpina. Ba chiar a rămas să se odihnească aici!
Anual, pe 2 iulie, oraşul fierbe pentru Iulia Hasdeu. Pe 21 iulie (azi se-mplinesc 102 ani de când a trecut “dincolo”!), aceeaş urbe e rece pentru Nicolae Grigorescu. Deşi afară e cald, e torid. Mă întreb, câţi dintre localnici ştiu că mormântul lui e aici? Părăsit, neîngrijit, fără flori. Tablourile sale nu ne mai atrag. Ţăranii, carul cu boi, soldaţii, pruncii, mamele rugându-se, nu ne mai vorbesc. Nu ne mai impresionează. Nu ni se mai par scene reale. Adevărate. În schimb, hipnotizată parcă de un vrăjitor malefic, Câmpina gustă paranormalul! Magia, spiritismul. Elogiază pe Hasdeu, pe Iulia, templul de spiritism, scaunele triunghiulare, ochiul magic…, şi-l ignoră totalmente pe cel ce-a dat viaţă culorilor pe pânze! Dumneata, eu, ce alegem? Magia, spiritismul, fantoma Iuliei şi demonii de la castel sau pânzele nemuritoare ale lui Grigorescu? De ce brand are nevoie municipiul, ca să fie cunoscut, apreciat. Ca să se impună? Ce spirit să-l patroneze?

N-am cum să-l compar pe Grigorescu cu Iulia. Nu vreau să-l apăr pe pictor. Eu nu pot. Dar capodopera sa poate. Totuşi, nu voi rămâne cu “cap prea strâmt şi inimă prea seacă” – vorba lui Eminescu, atunci când e vorba de promovarea valorii… E o datorie morală, sfântă. Nu trag concluzii, dar te rog respectuos – pe dumneata, citeşte Levitic 20:27 (« …dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea, să-i ucideţi cu pietre, sângele lor să cadă asupra lor! »). Lecturează asta, nu fiindcă ”Sic cogito (aşa cuget eu” – cum se laudă Hasdeu!), ci pentru că aşa spune Biblia – cartea sfântă, dictată pentru oameni de… Dumnezeu.