Între agonie, extaz și pocăință în cetatea Romei – de Vlad Schlezak

foto: Vlad Schlezak

foto: Vlad Schlezak locul unde au fost întemniţaţi Pavel şi Petru

Irvin Stone scria despre agonia și extazul lui
Michelangello. Pieta, capela sixtină, Bernini, Caravaggio mi-au marcat stilul
penelului de-a lungul anilor. Am înțeles că actul creator artistic care îl
glorifică pe Dumnezeu este tot o binecuvântare ce-a lasat-o Domnul sub formă de
talent creației sale: omul.  În criptele
Sf Calisto, creștinii au lasat fresce cu botezul și cina alături de celebrul
pește Ichtus scrijelit în piatră. Pentru cină au fost omorâți în aceste catacombe.
Am vizitat doar o mica parte din cele 500 de mii de morminte creștine unde am
văzut învățături biblice sub forma primelor simboluri ale artei creștine. Dupa
două mii de ani, în era Bibliilor accesibile gratuit pe telefon, totuși nu
citim Cuvântul și vedem cozi la picioarele statuii sfântului Petru de la
Vatican. Atingerile și lacrimile oamenilor deteriorează degetele statuii care e
în renovare anuală. La un click distanță am putea citi Fapte 10, unde Petru îl
ridică pe Corneliu de la picioarele sale spunându-i că-i doar un om și astfel am
lasă doctrinele și tradițiile și am avea o relație personală cu Dumnezeu, nu cu
conciliile, cu cultele și ierarhiile omenești care ne pot muta bine sau rău pe
tabla lor de șah . Atât atunci, cât și acum, oamenii au avut tendința greșită
de-a percepe lumea spirituală ca o forma materială. Astfel au fost ușor
manipulați și încarcerați în religii, doctrine și teologii nebiblice.

Aceeași emoție profundă m-a marcat când am vizitat cea mai
veche închisoare a cetății romane (Mamertina). Conform tradiției, atât Petru
cât și Pavel au fost încarcerați aici înainte de a fi martirizați – Petru pe
cruce cu capul în jos, în circul lui Nero de pe dealul Vatican, iar Pavel
probabil decapitat. Închisoarea era loc de detenție și execuție pentru „dușmani
ai poporului Romei”, adică creștinii din Biserica Primară. Sallus o descrie
”întunericul și mirosul greu o făceau hidoasă și greu de locuit”. Prin gaura de
sus au fost aruncați în închisoare și pe acolo li se mai dadea și hrana.  Toate aceste forme nu sunt decât agonie care îți
arată că în ciuda acestor cumplite necazuri se poate ajunge la ”extaz” prin
pocăință. Fie că vorbim de catacombe, fie de carcera Mamertina, puteți deschide
Biblia la epistola către Filipeni. În detenția din Roma, Pavel ne scrie multe,
dar mai ales să ne bucurăm totdeauna în Domnul. Ne spune să nu ne îngrijorăm de
nimic și mereu să ne bucurăm în Cristos indiferent de fricile, anxietățile și
suferințele noastre. Cristos este nădajdea noastră veșnică, nu o nădejde de
moment cu efect temporar.

Indiferent dacă Pavel ne învață despre bucurie din subteran,
sau dacă evanghelizează din altă parte a Romei (Fapte 28:31), este cunoscut că
în timpul detenției romane a scris Efeseni, Coloseni, Filipeni și Filimon.  Acestea conțin teme cheie în teologia
creștină din care primim mereu învățătură în Biserică. Ce efecte minunate am
vedea în noi și în comunitățile noastre dacă le-am urma mereu. Iacov ne
îndeamnă să fim împlinitori ai Cuvântului, nu doar cunoscători. Cum de s-a dus
Pavel în cetatea unui Nero care persecuta creștinii, unui Caligula care a
înfipt obeliscul egiptean păgân în ceea ce acuma este centrul pieței San Pietro
din Vatican ? Dumnezeu i-a spus să aibă îndrăzneală să-L mărturisească în Roma
după ce L-a mărturisit în Ierusalim (Fapte 23:11).  La fel a făcut până la urmă și Iona care a
ajuns în Ninive. Dumnezeu ne iubește atât de mult încât ne oferă opțiunea
pocăinței tuturor, deci alegerea lui Cristos ne aparține. Trecem și ne ofilim
ca firul ierbii, dar în funcție de alegerea noastră avem sau nu veșnicia.

Atât apostolii, cât și martirii creștini din primele secole
au privit pe verticală. Majoritatea au trăit în condiții și suferințe cumplite.
Se bucurau în Cristos chiar dacă pe orizontală erau dureri, persecuții, foamete
și alte necazuri. Exemplul lor de credință în Cristos cel Viu este de
neclintit. Nimeni nu și-ar fi dat viața cu atâta bucurie și n-ar fi trăit o
viață plină de fericire în suferințe dacă nu ar fi văzut că El este Viu.  Ei sunt exemple de umilință și unitate în
Cristos. Atât pentru necredincioși cât și pentru credincioșii care trec prin
suferințe, soluția e una singura, pe verticală. Pocăința e o cheie importantă
care îți alungă agonia și îți deschide poarta către Domnul. Relația ta cu
Dumnezeu trebuie să fie personală și inima ta, indiferent cât de confuză,
murdară sau amărâtă ar fi, trebuie să înțelegi că o poți da Domnului. Doar
atunci El poate să ți-o reconfigureze să poți avea fericirea despre care
Cristos ne-a învățat. Calcă-ți eul și lasă-te în mâna lui Dumnezeu.

Alegerea ne aparține!

vezi AICI pagina lui Vlad Schlezak