in memoriam: Ionică JURAVLE – un român penticostal mai vechi ca penticostalismul – de Nicolae.Geantă

Întâia dată l-am întâlnit pe fratele Ionică Juravle la un
mega-eveniment creștin în Bihor. La Beiuș, la „Ziua Porților Deschise”.
Această sărbătoare unde Biserica face la scară mică ce face Cerul la
macroscară: deschide porțile să-i intre musafirii. În zilele acelea nu
împlinise centenarul. Nici fratele Ionică, nici Biserica penticostală. Pentru
că da, bătrânul botoșănean era puțin mai vechi decât penticostalismul. Desigur
cel românesc…

Atunci am întâlnit un bătrânel simpatic, fără ochelari, fără
junghiuri, fără lamentații. Fără mască anticovid. Dar cu un baston despre care
spunea că-l poartă mai mult de formă. Nu avea nevoie de el. Însă slujitorii lui
Dumnezeu au totdeauna nevoie de toiag. Pentru cârmuire, pentru apărarea turmei
de vrăjmași. Chiar dacă nu mai putea să fugă, picioarele-i alergau. De aproape
100 de ani prin maratonul vieții. Căci Ionică Juravle s-a născut la început de
1922. În Ianuarie, pe 6. Odată cu satul sau Todireni (înființat în 1921/1922),
și, așa cum am spus, cu Biserica Penticostală din țara noastră (Septembrie,
1922).

Din cei 101 ani și jumătate cât a durat Pelerinajul său
printre telurici, aproape toți și i-a petrecut alergând sub steagurile lui
Dumnezeu. Căci fratele Ionică a avut contact cu creștinismul evanghelic încă
din pruncie. De la 7 ani. A cunoscut Biserica odată cu școala. A învățat să
scrie și sa citească odată cu Biblia. Dar și să se roage. Căci dacă decât
citești și nu te rogi, apoi nu vei avea nicio descoperire. Dar nici
transformare. Oameni buni, Pelerinajul creștin se face odată cu citirea Sfintei
Scripturi si cu rugăciunea. Fără ele poți alerga si o mie de ani. Tot nu vei
ajunge la țintă! Acasă. (Pentru creștini „Acasă” se traduce Cer).

La vârsta de 7 ani, Ionică Juravle a mers pentru prima data
la o „adunare”. Cu unchiul său Mihai, venit la Todireni de pe la Rădăuți. Era
primul „pocăit” din sat. Biserica se întâlnea prin diferite case lipite cu lut,
și cu „laițe” (băncuțe din lemn). Pentru că, fie credem ori ba, Dumnezeu
coboară și-n bisericile de chirpici (cu pereții de lut). El nu stă pe lavițe și
nici măcar la amvoane. Dumnezeu locuiește în inimi. Acolo e Lăcașul Duhului
Sfânt! Așa s-a cuibărit și-n inima pruncului Ionică. Și mai târziu în Ana, mama
lui. Iar în Biserică Hristos a început să facă minuni!

După 1930, copil fiind, Ionică a simțit pe pielea sa
prigoana anticreștină. A început inițial din partea preotului, a jandarmilor, a
vecinilor. Preotul le boteza copiii cu forța, și le atârna obligatoriu candele
aprinse în adunare (știați că uneori binele făcut poate să fie rău?). Prigoana
a continuat si la școală. Prin învățătorul care-l nuielea la palmă pentru că
refuza să-și facă… „cruce”! Apoi prin colegii care-l plesneau, îl batjocoreau
în pauze. Ori pe drum. Satana lovește-n creștini fără să țină cont de vârste. E
killer. Totuși „băietul” nu a cedat. Ba dimpotrivă, a mers bucuros înainte:
putea fii martorul lui Hristos. Nu știm de ce El îngăduie să suferim. (Poate
pentru că Dumnezeu suferă zi de zi?). Dar acesta e modul de a-L simți pe El mai
aproape. Cum am știi ce înseamnă vindecarea Sa divină dacă nu am trece prin
boală, prin necaz?

Ionică Juravle s-a botezat în 1943, după ce a venit din
război. La 21 de ani. În apa rece a râului Jijia. Apoi și-a continuat drumul de
pelegrin al lui Hristos. În tinerețe avea numai o jumătate de Biblie. Dar a
citit-o până s-a schimbat radical. Și el, și soția sa cu care se căsătorise
înainte de a pleca în cel de-al Doilea Război Mondial (în WW2), la o lună după
nuntă! A trecut de la altar în tranșee! Dumnezeu transformă oamenii și cu o
jumătate de Scriptură. Uneori a făcut-o și cu o singură pagină rătăcită! Pentru
că Biblia e cea mai puternică armă împotriva firii. El și soția, împreună cu
alți șase credincioși, au mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului și au
fondat prima biserică de penticostali din Todireni. Pe vremea aceea biserică
era tocmai la Iași, la 80 de kilometric distanță! Unde unchiul său se ducea pe
jos!

Cine l-a cunoscut pe bătrânul Juravle știe ca a avut 10
copii. La centenar avea 43 de nepoți și 63 de strănepoți. Ba chiar și 4
stră-strănepoți! Adică 120 de descendenți. Dintr-unii din noi Dumnezeu naște o
biserică întreagă! Căci El își binecuvântează sfinții înmulțindu-i! Prin prunci
și prin convertiți. După Revoluția din 1989, copiii s-a răspândit prin Europa.
Ori prin America. Prilej care a transformat bătrânul într-un globetrotter!

Odată, în Italia, bătrânul Juravle povestea că in ziua când
a împlinit 60 de ani și a ieșit la pensie (zeci de ani a făcut naveta din
Todireni la Iași!), a adus din fabrica unde lucra tâmplar un… coșciug. „Mă
gândeam că oamenii mor la 70 de ani. Dar a venit 70, a venit 80, și când am
văzut eu așa am donat coșciugul unui sătean! Poate de aceea nu mai vine moartea
că am dat sicriul!” (În satul lor murise un bătrân și familia nu a avut bani de
coșciug. Așa că bătrânul Juravle l-a dat gratis pe al său!).

Călător neobosit pe la biserici, evlavios, devorator de
conferințe creștine, fratele Ionică a cunoscut în România numeroși creștini. De
la președinți de culte la pastori și oameni de rând. Așa m-am întâlnit și eu cu
dânsul prima dată în Bihor. Avea 99 de ani. Apoi ne-am întâlnit în Botoșani. La
câteva zile după ce împlinise 100. Era tot vioi, tot atent. Atunci mi-a sugerat
să nu urc la amvon în cămașă! „Tinere, pune haina pe matale!”. Evident că l-am
iubit. Era exact ca bătrânii mei de la care am învățat credința: în fața lui
Dumnezeu te prezinți cu reverență! Și în inimă, și în vestimentație! Domnului
Dumnezeu i te poți închina oriunde. Dar nu oricum!

În 2022 când și sărbătorit centenarul, Ionica Juravle a fost
îmbrăcat în… Diplome. De la primarul din Todireni, de la Consiliul Județean Botoșani,
de la Veteranii de Război, de la Comunitatea Penticostală Suceava. Și chiar de
la Ministrul Apărării Naționale. Însă surpriza mare a fost când primăria din
satul său a numit o stradă „Veteran Ion Juravle”. Asta înseamnă recunoștință.
Așa rămâne viu în memorie.

În 2023 după ce a împlinit 101 ani, fratele Ionică a încput
să slăbească în putere. Nu în credință. Ea rămâne indiferent de circumstanțe. „Ne-a
spus că va pleca la Domnul care i s-a descoperit și i-a arătat cifra 7. Noi am
crezut că 7 luni, ori 7 ani”, mi-a spus prietenul meu Dorin Juravle, nepotul
său, unul din pastorii de la Bethany Church din Chicago. Dar în 27 Iulie 2023,
când eu tocmai plecam în America, Ionică Juravle a plecat la Ceruri, la Acela
căruia i-a slujit. A plecat acasă bătrânul tâmplar. La Marele Tâmplar. Mă tot
gândeam ce face acolo? Construiește șei pe care le va pune pe îngeri și într-o
zi va veni cu Hristos să-i ducă în Cetatea Eternă pe toți cei dragi care-au
slujit Domnului împreună cu el!

 (*articolul de față a fost scris pentru Romanian ChicagoTribune; face parte din volumul meu care va apărea în viitor „Dumnezeu și fondul de
ten”)