Un articol pertinent din care redau câteva rânduri
…avem opțiunea să nu facem nimic. Să transferăm totul în
virtual, cu scuza că așa-s vremurile. Să ne umplem timpul cu alte lucruri,
încercând a uita. Dar înainte de a adopta această cale, ar trebui să luăm în
calcul că, dacă scenariul va copia ce se întâmplă astăzi în alte țări, corelat
cu degringolada sistemului medical românesc, putem anticipa că și bisericile
noastre vor plăti un tribut greu. Cu ce ultimă imagine pleacă acești frați ai
noștri? Și cu ce sentiment?Îmi imaginez că există temeri de infectare pentru vizitarea
familiilor de către lucrători. Sunt justificate. E necesar ca oamenii să fie
consultați telefonic în prealabil dacă își asumă aceste riscuri. Îmi imaginez
că există temeri că o libertate dată în acest context, capilor de familie, de a
administra Cina, ar putea fi înțeleasă greșit. Și acestea sunt justificate. Dar
mi se pare și mai grav să facem shut-down complet la biserică și să ne mulțumim
doar cu niște mesaje înregistrate. În calitate de creștini trebuie să ne asumăm
uneori riscuri, iar dacă biserica ar acorda încredere capilor de familie care
consideră că în fața lui Dumnezeu, cu aprobarea bisericii, pot efectua acest
oficiu, îmi imaginez că pentru aceste persoane ar însemna responsabilizare, atât
în ce privește relația lor pe verticală, cât și în ce privește relația lor pe
orizontală. Dați-le membrilor voștri acum o experiență spirituală memorabilă și
veți culege roadele când se va normaliza situația. Iar dacă o biserică s-ar
scufunda fiindcă membrii ei ar administra neînțelept o asemenea dezlegare,
atunci mă tem că acea biserică e(ra) deja scufundată, doar fantoma ei mai
plutește.
pentru tot articolul vă rog să citiți
https://convergente.ro/ganduri-despre-cina-domnului-pentru-o-biserica-blocata-de-pandemie/
* mulțumesc Alin pentru semnalizare