Fericire versus bucurie – de Nicolae.Geantă

Zilele trecute îmi spunea Vlad Schlezak că e preocupat de
niște sinteze prin care să descrie diferența dintre fericire și bucurie.
Conform medicului din Londra fericirea poate veni și din lucruri păcătoase.
Bucuria nu. Ea vine numai când ești ancorat în Hristos.

Vlad are dreptate. Și hoții când fură sunt fericiți. Și
bețivii, și indivizii care violează. Samson a fost fericit cu o Dalilă ce nu
corespundea standardelor moralei poporului lui. Ceaușescu & Comunismul au
fost fericiți călcându-ne în picioare. Iar Menghele a fost fericit sfârtecând
pe alții. Da, fericirea e o plăcere carnală. Dar, când dă cu nasul de greutăți
suferă. Se disipează. Dispare instantaneu. Bucuria în schimb trece peste orice
inconvenient. Rămâne.

 Prin urmare fericirea este o Fată Morgana. Bucuria durează,
căci vorba lui Baudelaire: e alcătuită dintr-un șir de lucruri mărunte.

Sandguru, un preot al filosofiilor hinduse, zice că
fericirea înseamnă că energiile vieții sunt mai exuberante decât normal. El
crede, ca și miliarde de oameni, că fericirea caută conforturi și facilități.
Bucuria însă trăiește fără ele liniștită. Indianul nu știa deloc poezia lui
Ioanid: „Tot visând la multe lucruri, la palatul ce nu-l ai/ nici de el tu nu te bucuri, nici de
casa-n care stai”. Dar gândea la fel.

Karl Barth zicea că bucuria e cea mai simplă formă de
recunoștință. De aceea poți vedea batalioane de oameni care suferă și sunt
bucuroși, care-s flămânzi și sunt bucuroși. Care-s în sărăcie și sunt bucuroși.
Bucuria vine din armonia cu sufletul. Și mai ales cu Cerul. Eu cred că Bucuria
este rugăciune!

 Emil Cioran zicea că nu înțelege cum pot exista oameni
indiferenți, suflete care nu se chinuiesc, inimi care nu ard, simțiri care nu
vibrează, lacrimi care nu plâng. (Pentru el trebuia interziși toți acei care
din distanță fac o virtute). Pentru el astfel de oameni nu pot fii fericiți.
Fericirea cioraniană se trage din suferință, din chin, din lacrimi. Asta-i o
fericire tristă…

Fericirea poate fi egoistă. Ca și tristețea se poate trăi
singură. Bucuria însă are neapărat nevoie să fie împărțită cu cineva.

M-am tot gândit că în Scriptură Apostolul Pavel nu a trecut
fericirea între roadele Duhului. Poate de aceea Eclesiastul Solomon a văzut în
ea deșertăciune!

 Căutați să fiți bucuroși! Ancorați-vă în divinitate! Fiți
tari în Hristos! Îndurările Domnului nu sunt la capăt. Bunătățile lui se îndoiesc în
fiecare dimineață. Fii sincer, nu-ți vine să strigi de bucurie?

Nicolae.Geantă