Facebook or Facebible? (2). Comunicare pe “mute” – Nicolae.Geantă

Mulţi spun „ne facem adresă de Facebook să socializăm domn’ profesor. Suntem tineri, cu problemele noastre, trebuie să socializăm, să vorbim unii cu alţii”…

comunicare pe “mute”

E adevărat oamenii au nevoie de comunicare. De la o jumate de an comunicăm. Ne place să vorbim , să ascultăm, să fim ascultaţi. Dar, faţă în faţă. Tatăl meu, până să moară, bolnav fiind s-a sculat din pat: „Vreau să merg la bufet!”, „Ce să cauţi acolo, nu poţi merge nici prin casă, dar să mai bei şi ceva”, i-am zis. „Nu, nu vreau să beau, ci să mai vorbesc şi eu cu unul, cu altul”. Vedeţi, e mai multă comunicare în cârciumi ca pe Facebook. Comunicarea asta virtuală fără strângere de mână nu e discuţie. Uitaţi-vă la societatea de azi, suntem din ce în ce mai mulţi, şi tot mai singuri. Tot închişi în case!

„Românul a stat mereu în codru. Şi azi la fel… Apropos, unde e cei mal des codru din România?”, a întrebat un călugăr un reporter ce dorea să-L intervieveze. „Codrii Vlăsiei?”. „Nu, Bucureştii, Clujul, Iaşul, Galaţii”, replică monahul, făcând aluzie la oraşe cu sute de mii de locuitori, dar tot mai singuri.

Pe vremuri bătrânii noştrii ieşeau pe laviţe să discute. Acum, tinerii stau în casă. Le e greu să se deplaseze. O fetiţă din faţa casei mele, o sună pe fiica mea cea mică pentru orice. Ar putea s-o strige!

Facebook e minunata lume a neieşitului din casă. A comunicării de pe scaun. E ca o mătuşă de-a mea care spală rufe stând în pat, sau ca o femeie din sat, care pune brazde de pe scaun. Şi nu e bolnavă! Decât de lene. Uitaţi-vă la tinerii de azi, vor să facă totul de pe scaun. Şi ora de Sport de la liceu.

Elevii vin acasă şi vorbesc cu ceilalţi prin e-mail. N-au vorbit destul la şcoală. Văd în maxi-taxi fete care butonează tot drumul. 1000 de mesaje nu le ajunge în câteva zile. Aceeaşi mătuşă de-a mea a crescut o fată, şi când a ajuns în clasa IX-a la liceu, butona toată noaptea sub plapumă. Acum are un băieţel de 2 ani! Şi tot VIII clase.

Spunea Natanael Costea, că în Australia, a văzut doi adolescenţi, care vizitându-se n-au scos o vorbă! Dar după ce-au schimbatID-urile, pe Net vorbeau mai bine cu degetele.

Generaţia mea, ne duceam toată ziua pe islazuri, vorbeam câte în lună şi stele, şi seara tot mai stăteam ore bune lângă tuciul de orez cu lapte pus la fiert. Şi analizam Luna. Stelele. Cerul întreg.

Ştiţi ce am văzut eu din această socializare pe Facebook? Tinerii noştrii nu mai au cuvinte să vorbească. Le dau elevilor câte 10-12 cuvinte să îmi facă un eseu şi nu reuşesc. Uitaţi-vă la bac’, se dau eseuri: la română, engleză, franceză, istorie, geografie… Scrisori de intenţie, scrisori către prieteni. Nu vă puteţi stăpâni de râs dacă sunteţi profesori corectori. Tinerii, nu au cuvinte.

Comunicarea asta virtuală, a mai făcut o rană: tinerii vorbesc cât mai scurt. De fapt generaţia Facebook, înseamnă „faţă de carte”. Copertă. Cum să cunoşti o carte dacă nu o citeşti? Cum să scri un eseu, dacă dai numai SMS-uri. Tinerii de azi, vor totul SMS, fast-food: vor să li se predea SMS la liceu, să scrie puţin, să citească puţin, să fie ascultaţi SMS. Ce performanţă să faci? Ei scriu puţin, profii predau puţin… Şi să iubească, tot SMS vor. Se căsătoresc SMS, de Valentine’s… Nici măcar de 1 Martie nu-s în stare să scrie o felicitare. Intră imediat pe Net. Şi pocăiţii fac la fel. Dau Google, să facă o declaraţie cuiva. Nu stau să compună, să gândească ei. Ideile sunt furate, nu reprezintă ce simt. Ce comunicare! Mi-e frică deja…