Le spuneam astăzi liceenilor că în 1916 în Armata Română
s-au înrolat ca voluntari mii de țărani cu opinci. Fiecare a primit o pușcă din
lemn și un boț tare de pâine, în timp ce nemții erau blindați ca Rambo. Uimitor
că pe frontal românesc s-au înrolat chiar fete deghizate în băieți! Niciunul nu
s-a temut deloc de moarte pentru că-și iubea patria ca pe muma sa! Au murit
ciuruiți sub flintele nemțălăilor, cu piepturile goale dar cu inimile pline de dragoste.
Și-au devenit eroi…
Richard Wurmbrand spunea că cuvântul „erou” provine
dintr-o poveste antică de dragoste. Un tânăr Leandru iubea o fată nunită Hero,
care era ținută în închisoare într-un turn din Strâmtoarea Bosforului. Un tiran
a dorit-o pentru sine. Leander a încercat să-și salveze iubita înotând la ea și
aducând-o înapoi la țărm. Însă nu a reușit, și s-au înecat amândoi îmbrățișați!
Tinerii s-au înecat, dar povestea dragostei lor nu a murit niciodată! A
inspirat și batalioane de îndrăgostiți să-și dea viața pentru aripa sa lipsă.
Aceștia sunt eroii.
Când privesc Crucea lui Hristos înțeleg că la Golgota a
acceptat să moară îmbrățișându-ne! Eroii mor iubind! De aceea nu se tem de
inamicul numit „moarte”…
acceptat să moară îmbrățișându-ne! Eroii mor iubind! De aceea nu se tem de
inamicul numit „moarte”…
Creștinii sunt asemeni eroilor. Trebuie să moară.
Am întrebat liceeni de ce azi românii nu putem ajunge nici eroi, nici creștini? Pentru că ne este
teamă să murim. Pentru că nu iubim…
teamă să murim. Pentru că nu iubim…