Mamă… sleită de puteri, după o zi
de tras la sapă,
de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat și buzele-ți
cerșeau doar apă…
cerșeau doar apă…
În traistă, doar un colț de
pâine, uscat de arșița de vară,
pâine, uscat de arșița de vară,
Același ce într-un ștergar l-ai
învelit mai de cu seară.
învelit mai de cu seară.
Abia intrată în ogradă cătai îndată
la pruncuți,
la pruncuți,
Ștergându-le cu șorțul
fața, mustrându-i că erau desculți,
fața, mustrându-i că erau desculți,
Erai și dumneata desculță, aveai
călcâiele crăpate
călcâiele crăpate
La fel ca palmele muncite din zori
de ziuă până-n noapte.
de ziuă până-n noapte.
Însă în ochi aveai Luceferi, iar
zâmbetul de înger bun,
zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă… Plângeai și
piatra de pe drum…
piatra de pe drum…
În glas aveai mereu dulceață, iar
pieptul îți era căldură…
pieptul îți era căldură…
Chiar și dojana cea mai mare era
amară cu măsură.
amară cu măsură.
În palmele, oricât de aspre, era
atâta mângâiere
atâta mângâiere
C-aveau puterea să topescă pe loc
și cea mai rea durere,
și cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un
mir de fericire
mir de fericire
Ce ni se prelingea pe suflet ca să
ni-l umple cu iubire!
ni-l umple cu iubire!
La cuptorașul din ogradă te apucai
să faci mâncare,
să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga
dumitale,
dumitale,
Erai atâta de frumoasă… Erai atât
de obosită…
de obosită…
Abia rupeai pe sub genunchi câte un
băț de răsărită!
băț de răsărită!
Mereu în fugă după treabă, dereticând
de zor prin casă,
de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă
și-apoi ne așezai la masă
și-apoi ne așezai la masă
Și la lumina chioară-a lămpii și-a
candelei de la icoane,
candelei de la icoane,
Tăiai cu ața mămăliga… tot căinând
că ne-o fi foame!
că ne-o fi foame!
Dar în puținul de pe masă era
atâta-ndestulare
atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la
fiecare.
fiecare.
Și ne-ndemnai să mulțumim cu
umilință-n rugăciune,
umilință-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure, de noi, și-n
ziua cea de mâine!
ziua cea de mâine!
Noi adormeam fără de grijă în
șoapta-nchinăciunii sfinte,
șoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ți împreunate curgea o
lacrimă fierbinte…
lacrimă fierbinte…
Pe care n-o vedeam niciunul… O cunoștea doar Dumnezeu.
Și doar acum, privind în
urmă, măicuța mea…o știu și eu!
urmă, măicuța mea…o știu și eu!
Liliana Burac