Fără vreun motiv
întemeiat cineva s-a purtat aerian cu mine. Adică m-a privit de la înălțime. Asemeni
unui șef de la miliție către o văduvă săracă ce vrea să vândă la colț de stradă
ceva bureți. I-am spus unui prieten că, în cazul stimabilului, Petru Țuțea ar
zice că omul e atât de plin de el că nu mai încape nimic! Oamenii plini de sine
se văd numai pe ei. În inima lor nu e loc pentru nimeni. Nici măcar pentru Dumnezeu!
Așa a făcut și Simon Leprosul când femeia păcătoasă a pășit timidă casa
fariseului. A disprețuit-o nu doar din priviri, ci din inimă. Dar femeia nu a
ținut cont că nu e binevenită. Ea nu îl scăpa țintă pe Isus din ochi. Ea venise
pentru că îl iubea. Și când iubești pe cineva uiți de tine! Tu nu mai exiști…
Oricât am analiza
oamenii nu putem găsi și a treia categorie. Ei sunt fie egoiști fie altruiști. Altruiști
s-au abandonat pe sine. Egoiști sunt plini de ei. Atât de plini că nu mai
încape niciun strop de iubire…
Când suntem
priviți de frați de pe himalaya eu-lui noi știm imediat: lipsește Crucea. Caracterul
întregii omeniri e zugrăvit la Calvar, prin cei doi tâlhari răstigniți lângă
Hristos: numai unul s-a abandonat pe sine. Celălalt a rămas cu piroanele în
inimă. Pentru că egoismul te ține pironit de… osândă!
Și acum gândește-te
bine: când ești în preajma oamenilor cine ai vrea să acționeze spre binele
celuilalt?
Nicolae.Geantă