Azi a fost isterie mare în SUA. Toate canalele de știri au vorbit numai despre Eclipsă. Prima eclipsă totală în USA în secolul 21. Oameni de toate vârstele au făcut blocaje în trafic alergând la prânz spre mijlocul “benzii”. Spre Sudul statului Illinois, Centrul Kentucky- ului, Vestul Carolinei de Nord ori centrul Carolinei de Sud. Ochelarii pentru eclipsă s-au vândut la magazine, au fost oferiți de firme, de biserici sau chiar de bănci! Unii au plătit 10$, alții și 150$. Unii și-au luat liber de la serviciu, alții au venit din nordul USA, alții din Canada. Televiziunile au spus că animalele vor fi isterice pe timpul întunericului, și au făcut instrucțiuni peste instrucțiuni populației. Mult zgomot pentru nimic!
Am privit-o și eu cu ochelari de la… NASA! No bine, fiecare cu ochelarii lui! M-am nimerit să fiu prin Nord Carolina. Și vreo oră m-am tot uitat pe cer. Cum ce-am văzut? Că eclipsa e trecătoare. Că Luna chiar dacă acoperă Soarele, razele acestuia tot împrăștie lumină, fie ea și palidă. Că oamenii nu mai au nevoie de ochelarii speciali imediat după eclipsă. Că întunericul nu e întuneric total decât dacă Soarele a dispărut de pe Cer!
Tot așa și Diavolul, încearcă să ne facă eclipse în viață. Încercări, neplăceri, dureri, zile întunecate. Ne șoptește smecheraș: “Dumnezeu nu te vede!”. Numai că noi rămânem tari: în spatele oricărei eclipse strălucește Soarele!
Dacă te confrunți cu o eclipsă ai puțintică răbdare! Nu te teme, va trece! Chiar și Iov de ai fi… eclipsa trece, Soarele rămâne!
Știți de ce mă tem eu? De ziua în care Dumnezeu nu mai răspunde prezent! De fapt atunci va fi mereu noapte…
Nicolae.Geantă
Denver, North Carolina