E toamnă iar – de Mihaela Mănescu

E toamnă iar și-aș vrea să pot

Ce-i vechi din mintea mea să scot,

Să fac curat prin gânduri gri,

S-arunc din suflet lacrimi mii.

Dar prea departe toate-mi par

Și-afară, Doamne-i toamnă iar…

E toamnă iar. Și ce să-i fac?

Nici frunzele nu îmi mai plac,

Nici ploaia rece din amurg,

Nici amintirile ce curg.

Aș sta așa, privind fugar

Cum vine, Doamne, toamna iar.

E toamnă iar și iarăși merg

Pe-aceleași urme ce se șterg

Uitând de anii efemeri

Ce-mi rup din suflet primăveri.

Și peste dulcele-amar

E toamnă-n mine, Doamne, iar…