E Cineva la ușa mea și bate…
Dar cine-o fi? Îmi pare cunoscut;
Cu siguranță că a mai bătut
Și-acum doi ani și anul ce-a trecut.
Dar cine-o fi? Îmi pare cunoscut;
Cu siguranță că a mai bătut
Și-acum doi ani și anul ce-a trecut.
Mă tot frământă gândul că-i un frate
Ce-a obosit pe drum și e flămând.
Dar masa nu mi-e gata; și-n curând
E noapte. Și El tot stă așteptând.
– Prietene, ascultă… Nu mai bate!
De ce nu pleci? Că n-am nimic să-ți dau!
Și ușa larg să Ți-o deschid, nu vreau…
Că-s lanțuri multe-n casa-n care stau.
Dar dintr-o dată sufletu-mi se zbate:
În Omu-acesta simt chemări de Sus…
Străinul de la ușă e Isus!
Și eu nu-s gata… Masa nu i-am pus…
Vai! Ce mă fac cu lanțurile toate?
Și cum să trag zăvoru-nțepenit?
De ce mă cauți..? Și de ce ai venit?
Că nu-s nici astăzi, Doamne, pregătit…
Însă-ntr-o clipă, ca și secerate
De Vocea Blândă din pridvor,
Cad lanțurile de la locul lor
Și nu mai e nici urmă de zăvor!
Dar Domnul, tot la ușă stă și bate
Chemându-mă cu Glasul Lui ceresc…
Deschid plângând și masa-i pregătesc
Cu El la Cină să mă-mpărtășesc…!
De-auzi și tu în inimă că-ți bate
Un Fiu Preasfânt, un Dumnezeu, un Frate,
Deschide-i azi, si toată viața ta
Va fi în veac ascunsă-n Viața Sa!
mihaela