Vorbind astăzi cu
Marius, colegul meu de bancă din facultate, conducător de master de
Geopolitică, i-am „reproșat” că vom fi condamnați de Dumnezeu și de omenire pentru
că ne implicăm prea puțin în societate. Suntem prea blânzi, prea pasivi… El zicea
că trăim într-o societate polarizată unde nu mai există niciun fel de
încredere, într-o dilemă socială. Și atunci mi-am adus aminte de „fenomenele
timpului” lui Steinhardt.
În 1937 Nicolae
Steinhardt spunea că „avem de-a face cu trei fenomene ale timpului: invazia
verticală a barbarilor, domnia proștilor și trădarea oamenilor cumsecade”. Pentru
primul fenomen (ne zice cel ce-a scris „Jurnalul Fericirii”), „nu invazia
barbarilor de pe alte continente ne-a sugrumat ci urcușul derbedeilor
contemporani”. Adică a barbarilor aceștia care acced în funcții de conducere. A
pilangiilor. A lucrătorilor ce dau din coate. A parveniților. „Barbarii”
aceștia preiau locurile de conducere. Și fac totul praf. Sănătatea. Educația.
Economia. Bunul simț. Întreaga Românie…
În al doilea fenomen,
fratele Nicu de la Rohia ne spune că „au sosit pur și simplu – în sensul cel
mai categoric – proștii și inculții!” Ei vin la putere, și în ciuda tuturor
eforturilor politice ori a regulilor economice, fac numai prostii. Inculții nu
pot să facă performanță. Vorba lui Ietro, socrul lui Moise din Biblie. O căpetenie
peste 10 nu poate cârmui în locul unei căpetenii peste 100. Și nici atât peste
1000. Dacă priviți cu atenție, inculții, nepricepuții, cred că se pricep la
toate. Ei au totdeauna soluții. Dar odată traduse soluțiile ꞌmnelor devin rapid eșecuri. Habarniștii nu
vor înțelege niciodată sintagma lui Balzac: „să nu urci niciodată pe un scaun
mai înalt decât cărțile pe care le-ai citit”. Părerea mea este că „proștii” fac
prostii mai mari ca derbedeii. Derbedeii fac gafe voite, dirijate, gândite,
analizate. „Proștii” au fake-uri pe care le etalonează drept adevăruri! Vai de
țara care este condusă de inculți! De cei cu „inima prea seacă și cu capul prea
strâmt”, vorba lui Mihai Eminescu… Nu mă mai mir de ce Înțeleptul Solomon a
strigat în gura mare: „până când veți iubi prostia, proștilor?”
Al treilea
fenomen al lui Steinhardt m-a cutremurat de-adevăratelea. „În loc de a se
împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd
și nu aud, pe scurt trădează! Nu-și fac datoria. Imparțialii și încrezătorii
înregistrează și tac. Sunt… cei mai vinovaaaați!”
Trăim vremuri
rele. De aceea este cu atât mai periculos faptul că nu ne implicăm. E drept,
nici eu nu mai am chef. Adesea îmi este atât de silă. Preferăm să stăm retrași.
tatuați în gândire cu moto-ul „capul tăiat sabia nu-l taie!”. Da, „dar nici
spinarea nu mai poate suporta loviturile de bici”, vorba lui Daniil Sihastru.
Da, da, suntem
vinovați dacă tăcem! Suntem vinovați dacă nu ne implicăm! Suntem vinovați dacă
suntem indiferenți! Indiferența ne face complice. Cu derbedeii, cu inculții…
E adevărat că ne
rugăm. Unii… După rugăciune dilemele sociale se rezolvă în teren. Căci
răspunsul rugăciunilor e totdeauna ieșire în acțiune… Cine începe?
Doamne dă izbândă!
Doamne ai milă de România!
Nicolae.Geantă
Fratele meu.!!! Articolul acesta este demnețial de bun. Durerea mea este că îl înțeleg doar deștepții. Iar ei nu mai au chef să se implice din nefericire. Pentru că ar trebui să facă echipă cu slugarnici și proști, și vor renunța curând, scuturând zgura imbecilității.
Ce e de făcut brother?
Thanks brother Onisim! You are amazing!
Este foarte bună sinteza simptomatica a vremurilor pe care le trăim. Fiecare din noi avem barbaria noastră în unele domenii, în altele se mai găsesc urme de prostie iar cu privire la trădare, fenomenul este vizibil atât în societatea civila cât și în rândul adunărilor lui Dumnezeu. O mare problema de înțelegere o constituie aplicația practica a celei De-a doua poruncika final "ca pe mine insumi". Ma iubesc pentru ca am înțeles dragostea Tatălui ceresc pentru mine, dragostea Fiului lui Dumnezeu pentru mine și dragostea Sfântului Duh pentru mine. Și tocmai din acest motiv înțeleg prin harul dat ca dragostea care a fost turnata din belșug peste mine prin Duhul Sfânt ma echipează pentru slujba nepamnteana, cereasca, la care m-a chemat Tata. Și pe care n-o pot face prin puterile mele. Iar firii nu-i pasa de aceasta slujba! Dincolo de toate aceste argumente plauzibile demoralizatoare am selectat câteva contra argumente care ne pot dinamiza dacă le prețuim la adevărată valoare:
-am fost aduși la viata de Dumnezeu pentru asemenea timpuri
-am fost echipat de Dumnezeu pentru asemene timpuri
– suntem trimiși împuterniciți ai Împărăției lui Dumnezeu.
Multumim lui Dumnezeu pentru ca Isus Hristos este cu noi în fiecare zi iar ungerea primita ne învață toate lucrurile prin Duhul Sfânt.
Avem motive sa mulțumim pentru Dumnezeu care a ales sa locuiască în întunericul nostru pentru ca lumina Sa să biruiască în fiecare din noi. Doamne, te rugam ca sa ne biruiești pentru ca să fim de folos în slujbele încredințate!
Mulțumim!
Înainte. Înapoi nu se mai poate…