 |
| sursa foto AICI |
În mai 1993 eram pe aeroportul Heatrow din Londra. Din cauza unor greșeli de documentație am fost dus la International Imigration. Alături de jamaicani, nigerieni, peruani, asiatici. O lume colorată. Eram singurul european. După o zi de discuții m-am împrietenit cu ei. Le-am povestit despre România și despre Isus. Am devenit un fel de lider. Până a venit un american. Aiurit. Fără pașaport. Hipster. Vreo 20 de ani. S-a urcat pe o masă și a început să interogheze emigranții. “De unde ești?”. Când a ajuns la mine și a auzit că sunt din România a tresărit. “You are gipsy?”… În momentul acela am simțit cum zeci de ochi care mă iubiseră m-au ars dintr-o dată în spate. Toți s-au distanțat de mine. Eram un fel de terorist. Un kamikaze. Am simțit un gust amar nu doar în gură, ci în adâncul inimii. Era prima dată in viață când experimentam cum se simte un țigan. Deși nu sunt… Câtiva ani mai târziu Dumnezeu m-a trimis în lumea lor. Nu am fost în India, dar Hristos a adus India la mine…
La 8 aprilie 1971, la Londra se stabilea Ziua Internatională a Rromilor. În 2002 la aceaași dată s-a sărbătorit Jubileul Milenar al lor. 1000 de ani de existență în Europa. Peste 9 milioane adăpostesc continentul nostru. Cea mai numeroasă etnie fără țară. Și majoritatea vin dinspre… România. Europenii spun că am avea 1,9 milioane de țigani (Institut for Beverkelung und Entwicklung, Berlin). Bucureștiul are în statistici doar vreo… 650.000 (INS). Mint și unii și alții. Cert este că sunt printre noi… Destui. Săraci. Marginalizați. Discriminați. Neintegrați. Masă de manipulare. Considerați looseri, oameni de mâna a doua. Oare un suflet de țigan e mai puțin important în ochii lui Hristos?
Patriarhul Gregoris II Kyprios (1283-1289) spunea că vin din Egipt. Lingvistii zic ca vin din India, Persia, prin Imperiul Bizantin. Dailly Telegraf zice că au venit din Punjab. Între 1003-1026. Prin Asia Mică au intrat în România. Și de aici în toata Europa. Au poposit la noi pentru că românii nu au fost xenofobi ca europenii. Nicăieri în Europa nu au fost acceptați. Nicio doamnă Merkel nu le-a ținut apărarea. Pe meleagurile românilor însă ospitalitatea nu are comparații. Românii au acceptat și țiganii și evreii (peste 900.000 de evrei erau la noi în 1940. Și România era în “top ten” economic!).
Mircea Cel bătrân i-a băgat slugi pe lângă mânâstiri. Roboți fără drepturi. Nici pe mâncare nu erau stăpâni. Maria Tereza le-a pus interdicții. Nu mai aveau voie să vorbească “romanes”, să se îmbrace în portul specific, să circule dintr-un comitat într-altul fără pașaport. Copiii le erau dați spre adopție sau băgați în orfelinate. Un fel de Barnevernet medieval. Iosif al II-lea a vrut să-i civilizeze. I-a băgat obligatoriu în școli, le-a interzis să mai umble goi pe străzi, să mai doarmă la grămadă – fete și băieți, să mai posede… cai! Trebuiau să muncească pământul celor de lângă ei, altfel nu aveau voie nici să… cânte! Boierii i-au chinuit. Ca “pe hoții de cai”, vorba tatălui meu. (Poate de aceea filmul românesc “Aferim”, 2015 – care prezintă drama rromă, a luat premii după premii).
A. I. Cuza i-a eliberat definitiv (1864). Dar sechelele robiei se văd și astăzi la țigani. Lipsa de încredere în propiul viitor. Legionarii i-au deportat în Transnistria. 40.000 în 1942. Apoi alți 40.000. Din Transilvania i-au dus la Auschwitz. 36.000. Unde intrau pe ușă și ieșeau pe coș. Fum. Cenușă. Vina lor era culoarea pielii. Comuniștii i-au băgat în uzine. Să care șpan, să spele closete, piese, să măture. Salahori, salubrizatori, sablatori. Munci grele sau foarte prost plătite. Și după Revoluția din 1989 cine au fost primii trimiși în șomaj? Rromii. Comuniștii i-au băgat și în partid. Ca sufleori de etnie. Unora le-a ieșit pasența. Tot politicienii roșii le-au băgat copiii în orfelinate. Le-a interzis nomadismul. Și cultura. Ceaușescu a refuzat să recunoască comunitatea rromă în ansamblul societății, cuvântul țigan a fost respins. Chiar și fotografierea lor. Nici în ansamblurile folclorice nu puteau fi mai mult de 60%. Muzica lor a fost interzisă la Radio, la Tv. Li s-au distrus cartierele marginale și li s-au construit apartamente. Dar caii nu puteau fi urcați până la… patru!
După ani de discriminare țiganii au uitat propria limbă. Azi numai în Ialomița, Dolj sau Caraș-Severin majoritatea rromilor vorbesc țigănește (peste 75%). Sunt comunități întregi care nu mai știu nicio iotă. Doar în Moldova jumătate din țigani știu a grăi pe limba lor străbună. Unii rromi și-au pierdut identitatea. Originalitatea. Au copiat comportamenul celor ce i-au asimilat. Altora le e rușine că sunt țigani. N-ar trebui să facă asta. Dacă asa a hotărât Dumnezeu…
Toate politicile de asimilare au eșuat. Duritatea Mariei Tereza, blândețea regelui Iosif, libertatea oferită de Cuza, deportările lui Antonescu, interdicțiile lui Ceaușescu, nu le-a adus schimbări majore. Poliția nu i-a speriat. Pușcăriile nu i-au reeducat. Școala nu le-a dat mari sorți de izbândă. Nici fondurile UE nu i-au scos la liman. Fundațiile au dus munci super-grele și-au scos rezultate modeste. Dar… Biblia? Evanghelia? Dumnezeu? I-a schimbat din temelii!
Inițial mișcarea evanghelică rromă a început la Sântana, în Arad. În interbelic. Apoi s-a răspândit în jurul Bucureștiului, al Sibiului, în Arad, în Bihor. După 1990 a urmat ascensiunea. A apărut fenomenul Toflea, Bărbulești, Fântânele, Slobozia Bradului, Dămaroaia… Și alte sute de localități. Zeci de mii de țigani pocăiți. În 1992 erau câteva mii. În 2002 au ajuns la 34.000. În 2012 erau 84.000. 72.000 penticostali, 9000 baptiști, 3000 creștini după Evanghelie. Dacă mai punem și adventiștii, tudoriștii, sărim de 92.000. La rromii evanghelici furturile dispar. Căsătoriile minorilor sunt interzise. Începe școlarizarea, munca, seriozitatea. Civilizația. Cinstea în afaceri. Dar și revoluția în muzica creștină. Vasile Oprea, Isaura Gheorghiu, Marian Mocanu și alte sute de cântăreți (când am spus la o conferință că au adus viață în biserici cântârile lor – priviți numai ce cântă tinerii noștrii – un pastor m-a sfidat)… Au început misiunea de evanghelizare. Toflea are 11 biserici sucursală în România. Dar și în Anglia, Spania, Germania. Fântânele are biserici în Paris, Berlin, Toulouse. Cu câte o mie de membrii! Bărbuleștiul are biserici în Germania. Alții se strâng în Belgia, în Austria, în Irlanda. Zeci de mii de rromi pocăiți. Plecați din România. În tară 1 din 7 țigani s-a pocăit. Afară procentul e mai mare. Au apărut centre sociale. Am fost în câteva unde copiii învață să scrie, unde mănâncă la prânz, fac afterschool, sau sunt cazați cei ce nu au pe nimeni. Sunt fundații unde învață meserie, fac agricultură, muncesc pentru bani, pntru comunitate. La Boldești Viorel Oprișan a arătat României că țiganii pot face schimbări majore. Are 12 studenți între tineri…
Am vizitat o mulțime de biserici ale rromilor. Și la noi și în diaspora. Am fost invitat la botezuri, la conferințe, în tabere cu tinerii. Sau în casele lor. Am văzut normalitate pe care UE o visează. Mi-ar trebui un jurnal întreg să pot (des)scrie. Vă asigur: se poate! “Care e cheia succesului dom’ profesor?”, m-au întrebat profesori universitari, politicieni, jurnaliști, oengiști sau simplii anonimi. “Dumnezeu fraților. Dumnezeu”
E ziua internațională a rromilor. Unii încă se mai zbat în marasm social. Unii încă mai creează probleme autorităților. Lor însuși. Se chinuie de azi pe mâine. Alții au devenit modele demne de urmat. Nu datorită banilor, școlilor, securitătii sau vreunor filosofii de viață. Ci datorită acceptării lui Dumnezeu în viața lor. Europa fuge de Dumnezeu. Și promovează o schimbare El. Țiganii însă au început fuga inversă. Spre Hristvos.
Vor Europa, România, ONG-urile, ONU, vor politicienii, profesorii, preoții sau păstorii să schimbe țiganii. E o singură cale: Dumnezeu! Hristos e singurul care civilizează!
Jan angle romales! Piren le Devlesa! O Del ducatunemge!
O Del te binecuvintil tumen saren omen!
Nicolae.Geantă