De n-ai fi Tu… nimic nu mi-ar aduce
În suflet bucuria de-a trăi,
De n-ai fi Tu… şi jertfa de pe cruce,
N-aş şti trăi cu dor de veşnicii.
De n-ai fi Tu… nimic n-ar fi în stare
Să mă înveţe cum e “a iubi”,
De n-ai fi Tu… aş fi o arătare,
Un om pierdut în gânduri cenuşii.
De n-ai fi Tu… chiar soarele afară
De-ar încălzi pământul friguros,
În suflet aş avea iarnă polară,
Iar gândul mi-ar fi rece, neguros.
De n-ai fi Tu… chiar prieteni mulţi să fie
Amabili, veseli, veşnic grijulii…
Eu tot n-aş şti ce-nseamnă bucurie
Şi ce valoare are a trăi.
De n-ai fi Tu… chiar de-ar ploua o vară
Pe un pământ uscat şi însetat,
În suflet aş tânji ca o Sahară
După un strop din Harul revărsat.
Dar Tu eşti viu… şi dai valoare vieţii
Şi o trăiesc doar pentru că exişti.
Tu eşti prezent în zorii dimineţii
Şi cu iubire sufletul meu mişti.
Prin Tine viaţa mi-e mereu bogată
Şi lângă Tine ne-ncetat eu cresc.
O, Doamne, umple-mi astăzi viaţa toată
Şi fă mai mult, Iisus, să Te iubesc!
Dorin Sângeorzan
"Vai de cei ce se socotesc întelepti si se cred priceputi !"
https://biblia.resursecrestine.ro/isaia/5
Nu toate "castanele" sunt comestibile, dragul meu Nicu ! 🙂