Pentru unii am venit în lumea asta întâmplător. Pentru alții am fost o povară. Inutil. Dar pentru Dumnezeu am venit ca un trandafir în mijlocul pădurii. Chiar dacă nu e văzut de nimeni în sălbăticie, e admirat de Cel ce l-a sădit! Scopul Grădinarului ceresc a fost să se bucure de petalele lui!
Ani de zile am crezut că EL m-a părăsit. O pierdusem deja pe mama din prima zi! Dar, după ce mi s-au uscat lacrimile, am deschis ochii și am văzut că ușa Gardianului Veșniciilor era întredeschisă. O lăsase intenționat așa. Ca să mă audă gângurind. Dumnezeu veghea cu ochii deschiși asupra mea.
Apoi am început să-l simt zi de zi mai aproape. Uneori când mă rugam îl simțeam cum își punea brațu-I atotputernic după umerii mei și mă apropia să aud cum bate inima Sa de Tată. Iar EL o asculta pe a mea, de fiu. De fiu uneori răzvrătit!
Niciodată nu mi-a spus că e ultima dată când mă iartă!
Niciodată nu a stat cu spatele înaintea mea!
Niciodată nu m-a dezamăgit! Chiar dacă uneori nu i-am înțeles deciziile. Planurile. A avut totdeauna cele mai grozave idei.
Niciodată nu m-a considerat un sclav al Lui. Ci m-a lăsat liber. Dragostea nu te ține prizonier cu lanțuri! Ci de bună voie!
Niciodată nu mi-a pus o povară pe care să nu o pot duce! Ba mai mult, întotdeauna a tras lângă mine la jug. Și știu că greul a fost tot timpul pe grumazul Lui!
Niciodată nu m-a lăsat pradă nimănui. De unii m-am îndepărtat eu dar de restul a avut grijă EL.
Într-o zi mi-a spus că își dorește să-L ajut. Că pot fi Mâinile și Picioarele Lui. Numai dacă doresc! Că pot să continui rugăciunile Lui neterminate. Că pot fi basma pentru lacrimi, pâine pentru flămânzi, picior pentru șchiop și trâmbiță pentru cei în pericol. Că pot să-i pasc turmele… Și l-am crezut! N-a fost ușor. dar nici imposibil. Pentru El nimic nu-i prea greu!
M-au întrebat copiii la școală care e cea mai mare dorință a mea. Le-am răspuns simplu: „Să umblu de mână cu Domnul meu! Zi de zi!”
Nu știu cât de mult am reușit. Sau cât de puțin. Dacă am avut ritm de melc sau grumaz ca de taur. Dar știu că atâta vreme cât mai are de scris o poveste cu mine voi trăi printre muritori. Apoi voi pleca printre îngeri. Mi-a promis! Și Dumnezeu ce spune face!
Pastorul Luigi Mițoi îmi spunea că 55 e abia jumătatea lui 99. Ce bun prieten! Și chiar dacă ar fi așa, oricum nu mai urc. Am început deja coborârea!
Nu știu dacă Marguerite Duras întreba sau constata când a strigat: „Ce devreme se face târziu în viață!” Dar știu că cine s-a născut de două ori nu moare decât odată! În viață e bine să mori înainte de-a muri! Cine are urechi de auzit să audă!
Mulțumesc Tată! Cu Tine pot să sar peste (orice) zid! Știu, timpul nu zboară, eu nu îmbătrânesc, ci mă apropii din ce în ce mai mult de veșnicie! 55 e doar printre primii pași!
Nicolae.Geantă
Am primit porecla "Globetrotter" tocmai de la "Fabrica de gânduri". Mulțumesc și totodată felicitări. Sper să fiu o proptea lângă altă proptea și împreună să susținem o claie !