Unul dintre păstori a spus într-o zi ca se va face colectă pentru o femeie căreia i se amputase ambele picioarele. Avea nevoie să-și cumpere un cărucior.
“Am luat și am pus bani puțini în colectă povestește păstorul. Îmi dădeam seama rușinat că mare lucru nu am adunat. Am văzut apoi că a apărut o fată în biserica noastră. Era și ea tot într-un picior căci celălalt îl avea amputat, și umbla în cârje. Și a venit acea tânără în cârje, fără un picior, a ajuns în față (că la noi colecta se adună în față, acolo vin oamenii și pun banii într-o farfurie). Mi-am dat seama că avea niște haine ponosite dar ceea ce avea, avea 2 cercei; erau cercei primiți de la mama sau de la bunica ei căci era un model vechi, erau 2 cercei din aur. Și i-a scos de la urechi și i-a pus acolo în cutia aceea, după care și-a târât cârjele și a plecat afară. Eu atunci, în momentul acela, când mi-am dat seama ce haine are pe ea, mi-am dat seama că de fapt ea dăduse tot. Ea avea un picior tăiat. M-am dus și am luat cerceii din farfurie și am fugit după ea; ieșise pe ușă afară căci era sfârșitul programului și i-am spus:
– Auziți domnule, eu nu vi i-am dăruit dumneavoastră cerceii aceștia, eu I-am dăruit lui Isus. Așa că dumneavoastră nu mi-i puteți da, că nu-s ai dumneavoastră!
Și încet, încet târându-și cârjele (și nu am mai văzut-o de atunci) a plecat.”
* o povestire de Vladimir Pustan