Doamne, dacă aș fi arbore între stânci golașe
Mi-aș înfige rădăcinile adânc între stânci
Până în mantaua pământului.
Ca furtunile să nu mă prăvalească în hău.
Dar crengile mi le-aș îndrepta în sus.
Drept spre lumină
Spre Tine Tată,
În semn de închinare!
Aș oferi loc pentru cuiburi mari
Puilor de vulturi
Ca să nu cadă pradă nemiloaselor vulpi
Ce bântuie înfometate
Prin cavernele versanților cu umerii dezgoliți.
Sub coroana mea aș ascunde
Caprele negre
Să le apăr de arșița zilei
Și să le țin de singurătate în noapțile de vară.
Iar din ramuri le-aș sluji drept toiege
Călătorilor istoviți ce urcă spre vârf…
Aș crește drept ca o lumânare, Doamne,
În ciuda gravitației ce vrea să mă strâmbe,
Să mă îndoaie.
Căci aș privi numai spre Tine, Tată,
Nu spre prăpăstiile năuce de sub mine!
Mulțumesc pentru geritropia Ta
Căci pot crește drept pe pante strâmbe!
Iar când voi îmbătrâni
Și nu-mi voi mai putea ține ramurile întinse
Pentru vulturi
Pentru capre negre
Și pentru călători
As vrea să fiu descoperit de un bătrân dulgher
Care să-mi cioplească bârnele
Și să mă transforme în cruce!
Să stau apoi la margine de drum
Și să aduc oamenilor aminte de Tine!
Nicolae.Geantă