O mamã cu fiul sau se plimbau pe plajă. La un moment dat fiul întreabă:
”Mamã, cum faci să păstrezi o prietenie?”
Privindusi fiul, surâzând, mama îi spuse: ”Ia puţin nisip în mânã.” Băiatul se apleca şi lua o mâna de nisip fin. Mama, cu surâsul pe buze îi spuse: ”Acum strânge pumnul…” Băiatul strânse mâna în jurul nisipului, şi văzu că cu cât strânge mai tare cu atât mai mult nisip îi cade din mâna.
“Mama, nisipul cade…”
“Ştiu dragul meu, acuma ţine palmă deschisă.”
“Ştiu dragul meu, acuma ţine palmă deschisă.”
Băiatul îi da ascultare, dar o adiere de vânt îi lua o parte din nisipul rămas. “Nici aşa nu reuşesc să-l păstrez.”
“Acuma ia altul şi tine-l în căuşul mâini… aşa… suficient de închis pentru al proteja, dar destul de deschis pentru a fi liber.”
Băiatul încerca iar de data aceasta nisipul nu-i mai căzu din mâna şi era protejat de vânt.
Băiatul încerca iar de data aceasta nisipul nu-i mai căzu din mâna şi era protejat de vânt.
“Uite cum se păstrează o prietenie…”
“Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le da învăţătură.” (Ps. 25:14)
Sursa: Formalistu