Cum am putea să vă împingem pe unii în iad! Și nu vrem… – de Nicolae.Geantă

După ce am primit
instrucțiunile de rigoare: „să nu vii fără haină, să nu ridici mâinile mai sus
de Biblie, să nu te miști de la amvon, să nu țipi în timpul predicii, să nu spui
ceva care să stârnească râsul, etc, etc”, și am predicat într-o biserică așa cum
mi s-a cerut, un tânăr m-a întrebat curios la final: „frate Nicu, dvs sunteți
bolnav? Vă simțiți bine?”. „Nu, nu am nimic… De ce?”. „Păi felul în care ați
predicat azi am crezut că sunteți bolnav!” Ce era să îi spun tânărului? Că am
predicat după manualul comitetului?

De curând, în
altă biserică, mi s-au dat iar instrucțiuni. Înainte de slujire. Aproape ca mai
sus. Plus că trebuie să mă opresc fix la jumătatea predicii să cântăm „două
versete de cântare (sic)… să ne înviorăm!” (Și culmea, nu mă auziseră
niciodată live!). Am respectat decizia. Însă când am ajuns la cineva acasă i-am
spus: „Vi se pare corect? Dacă ne iubim invitații e musai să le punem reguli?
Dar de unde știm că regulile noastre sunt cele mai bune și ale lor cele mai
greșite?”. Și fratele, care îmi e prieten bun, nu a putut să-și disculpe comitetul…

Vorbeam ieri cu
Danny de la Living Water și îi mărturiseam pățania. Însă lui i-am spus ce nu am
vrut să spun nicăieri unde a trebuit să mă „conformez” după instrucțiuni. „Ști
ce facem noi păstorii când acceptăm „de dragul de a nu supăra comitete”
instrucțiunile lor? Îi băgăm în iad Danny!” „Cum așa frate Nicu?”. „Simplu: le
dăm motiv de mândrie. Și ei vor zice: – Bă, la noi nici Cutărescu nu a trecut
peste ceea ce susținem! Și ei se mândresc, le crește inima mai mare decât
trupul… Și mândria este unul dintre gravele păcate. E ceva luciferic.
Condamnabil. Iar Biblia spune că mândrii (chiar din biserică) se duc direct în
iad!”

Am auzit, de sute
de ori cred, situații asemănătoare. Am trecut de multe ori chiar eu prin dușuri-reguli
parabisericești. Nu sunt împotriva bunelor maniere. A situațiilor de bun simț în
Casa Domnului. Nu promovez extravaganța. Și nici râvna fără evlavie. Dar acolo
unde este „folclor” nu pot trece cu vederea. Nici eu, nici frații mei care
aleargă prin România în lucrarea lui Dumnezeu. Nu spun să fim nonconformiști.
Dar vreau să înțelegeți cu toții: „Nu ne dați voie să vă împingem spre iad!” Și
asta tocmai dintr-un gest de politețe al nostru care umflă mândria în unii
dintre dvs!” Atenție mare: „Mândria ia ceva din meritele lui Dumnezeu și ni le
atribuie nouă!”

Sunt bune
regulile. Limitele. Dar numai dacă limitele mele nu îngrădesc limitele tale.

Fugiți de
mândrie! Mai ales spirituală! În inima omului mândru nu este loc pentru
Dumnezeu!

Nicolae.Geantă