Autor a peste 50 de cărţi, publicate în peste 28 de milioane de exemplare, Max Lucado, prezentat drept “cel mai bun predicador din America” de către revista Reader’s Digest şi “Păstorul Americii” de către revista Cristianity Today, frapează cititorul printr-un nou volum de eseuri care marchează cronologia crucii şi tragedia ei.
“Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul”, editată de Scriptum Oradea, are 219 pagini şi este structurată în trei părţi: “Crucea: cuvintele ei”, “Crucea: Martorii ei” şi “Crucea: Înţelepciunea ei”. Împreună, cele trei părţi însumează 33 de capitole, fiecare capitol având şi un ghid al cititorului, prin care Lucado îl provoacă pe cercetător la formularea unor obiective de slujire.
Mai mult decât un simbol al religiozităţii placat cu aur, crucea este elementul central al credinţei creştine – locul de întâlnire dintre timp şi veşnicie, unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul, unde Creatorul este jertfit în locul creaţiei. Tragedia ei îi cheamă pe toţi care trec prin suferinţă, absurditatea ei îi atrage pe toţi cei cinici, speranţa ei îi ademeneşte pe toţi cei aflaţi în căutare, steagul biruninţei sale flutură peste omenire de două mii de ani. Oferă o tolbă de promisiuni, şi cere un singur lucru: s-o purtăm până la capăt! Isus spune că Ţara Promisă îi aşteaptă pe cei care rabdă până la sfârşit!
Cuvintele crucii de pe Golgota, sunt cuvintele finale ce aduc acţiunile finale ale Mântuitorului: o rugăciune finală de iertare, o rugăminte onorată, o cerere făcută din dragoste, o întrebare a suferinţei, o mărturisire a umanităţii, o chemare de izbăvire, un strigăt de încheiere.
După ce ne poartă prin drama morţii şi Învierii lui Hristos, Max Lucado dă viaţă lepădării lui Petru, ezitării lui Pilat, loialităţii lui Ioan, rugăminţii tâlharului. Martorii crucii nu pot rămâne neschimbaţi. Răstignirea este ceva care făce ca orice trecător să păşească spre cruce, ori în direcţia opusă. Este atracţie sau dezgustare. Este predica de pe dealul durerii. Nu poţi merge la cruce doar cu mintea, ci şi cu inima. Calvarul e o călătorie mentală, un exerciţiu intelectual. Nu e un calcul divin sau un principiu teologic rece. De la Calvar nu îţi permiţi să cobori cu sânge rece! Nu poţi vedea crucea fără lacrimi! Opreşte-te! Priveşte din nou. Pe crucea asta e chiar Dumnezeu. Cu cuiele în mâini! Noi l-am pus acolo! Ioan, Petru, Maria Magdalena, Tâlharul au ştiut asta. Voi?
Înţelepciunea crucii mă ajută să trăiesc. Braţele ei deschise mă fac să privesc şi în trecut, şi în viitor. Îmi împrăştie ceaţa inimii zdrobite. Crucea mă cheamă acasa! La piciorul ei au fost şi oamenii care au jucat zaruri. De la ei învăţăm că se poate să fi aproape de cruce, dar departe de Hristos!
Călătorind două mii de ani în trecut vedem cum crucea a schimbat însăşi structura realităţii pentru întreaga veşnicie. Ascultă vocile. Priveşte feţele. Şi mai presus de toate, priveşte-L cu atenţie pe Cel ce e numit Mântuitorul – un tâmplar evreu a cărui învăţătură a schimbat lumea şi a cărui promisiune nu a fost egalată niciodată.
Cartea lui Max Lucado ne conduce spre cea mai înaltă speranţă a omenirii şi ne aminteşte de ce merită să fie numit Mântuitorul ! Ridică-ţi privirea spre crucea de lemn şi vei găsi acolo ceea ce au găsit milioane de oameni: speranţă! Şi veşnicie. Roagă-te. Rugăciunea nu înseamnă a-i spune Lui Dumnezeu ceva nou. Nu există nici un păcătos sau un sfânt care să-l poată surprindă. Ceea ce face rugăciunea este să îl invite pe Dumnezeu să meargă cu noi pe potecile umbrite ale vieţii.
Menu