„Crăciunul” ateilor – de Nicolae.Geantă

E vineri. Unii spun că vinerea are trei ceasuri rele.
Apostolul Pavel zice că toate zilele sunt la fel. Dar depinde de încredințarea
fiecăruia. Eu cred că toate zilele sunt bune. Argumentez, ca și proorocul
Ieremia, că „în fiecare dimineață Dumnezeu își înnoiește bunătatea”. Și
îndurarea.

E vineri și merg la o întâlnire cu profesori. Cu oameni ce
caută soluții, principii, apoi le dezbat, le aplică (în dorința de-a progresa
școala). Cu oameni cu carte, care fac știință. Care vor să schimbe omenirea. La
final, în 20 de minute le prezint cartea mea „Cu Dumnezeu în diaspora”. Le
vorbesc, și totodată le arăt imagini  despre popoare, națiuni, culturi, clădiri,
practici agricole, dinamici urbane… „Sunt locuri din lume pe unde Dumnezeu m-a
purtat! Fără El n-aș fi călcat niciodată pe-acolo!”. Urmează apoi mici discuți.
Mai mult sau mai puțin academice. Ziditoare…

Și când totul e pe final se ridică un ateu. Pensionar.
Bătrân. Și plin de fumuri. În jurul lui duhnește a aroganță. A mândrie. A
autosuficiență. Și mai ales a răutate. Și, timp de 10-12 minute mă… porcăiește!
Indirect. Prin ricoșeu. „Știința s-a distrus odată cu intrarea religiei în
scoli”; „oamenii care vorbesc de religie, care amestecă pe Dumnezeu în știință,
sunt niște nemernici care nu învață copiii nici măcar lucruri elementare de bun
simț!”; „cine are timp să vorbească de Dumnezeu elevilor mănâncă banii școlii
degeaba, se duce la școală și pierde vremea”; „religioși nu aduc niciun aport
benefic școlii!”, sunt numai câteva din elucubrații. A mai zis și că „doctoratele
de azi sunt făcute la apelul băncilor, ori că Geografia Umană e apă de ploaie!”
Și a întrebat pe doamna inspector „de ce nu luați măsuri cu astfel de oameni?”.
Atunci doamna l-a oprit. „Nu văd ca cineva care vorbește altcuiva de Dumnezeu
să îl învețe de rău!”. „Oamenii cu religie în cap sunt niște nulități care nu
au adus niciun aport comunității”, mai intervine obraznicul.

Atunci n-am mai putut să tac! „Oricum au adus mai mult aport
decât ateii, dom’ profesor”, i-am reproșat supărat. Înțelesesem toți din sală
că toată pledoaria acuzatoare nu fusese împotriva religiei, ci împotriva mea!
Atac (mascat) la persoană. „Durerea dumneata este că nu ai doctorat! Dar nici
n-ai stat ani de zile prin arhive!” I-am spus că oamenii mândrii au o părere
prea înaltă despre ei, se văd sus, și cred că ceilalți îi văd la fel. Dar
ceilalți însă au vederea bună. Se uită la ei cu… lupa! Pentru că sunt mici. Și
oamenii mici spun totdeauna cât sunt ei de mari!

Discuția s-a încheiat brusc. Ca o aterizare forțată. Pentru
mine s-a terminat în lacrimi. Fusesem batjocorit de cineva care și-a construit
carieră lovind oameni. Dând cu bățu’ pe… sus. Mi-am adus aminte că în timp ce
bătrânii noștri au ajuns prin pușcării, au fost destituiți din funcții, penalizați
la salarii sau trimiși la cele mai urâte munci pentru că și-au manifestat
credință, ateul de mai sus, și mulți alții, își ridicau „plicuri pentru note
informative”. Trăiau răsfățându-ți pielea, cum ar zice Berdardiev, trăncănind „în
contra lui Dumnezeu”, vorba unei cântări bătrânești.

Le-am spus oamenilor că ținta ateului nu am fost eu. Că
invidia sa nu e neapărat pe mine! Ateul îl urăște pe Dumnezeu! În El lovește!
Pe El vrea să-L dărâme! Dar Dumnezeu, spune Pavel, nu se lasă batjocorit! Și,
nu te poate vorbi cineva de bine dacă tu-I vorbești de rău!

Au mai trecut minute bune până ne-am despărțit. Între timp
mai multe colege au venit să mă îmbărbăteze! „Tu ești bărbat puternic, cum să
plângi?” Nu înțelegeau că durerea mea nu eram eu, ci cuiele bătute în inima lui
Hristos!

Ateul s-a ridicat apoi să plece. „Îmi cer scuze pentru
turbulențe! Oricum eu tot așa rămân! Vă urez un Crăciun Fericit!” Nu i-am mai
spus că nu poate ura fericire în Numele Cuiva pe care îl urăște. Dar m-am
gândit că așa sună Crăciunul Ateilor: să urezi din buze fericire și să nu crezi
în ea! De ce? Pentru că reverși din inimă răutate!

Crăciunul Ateilor are brad, Moș, beteală și haleală. Urări ori
strângeri de mână. Dar n-are inimi schimbate! 

Crăciunul ateilor nu e despre
bunătate. Ci despre absența ei! Și unde bunătate nu e, nimic nu e! 

Crăciunul
ateilor nu e despre neprihănire. Ci despre „fiecare face ce-i place!” 

Crăciunul
Ateilor nu are Sărbătorit. Paradoxal ei vor să aibă sărbătoare. În cinstea „pohtelor”
lor… Crăciunul ateilor are cadouri, masă cu familia. Dar scaunul lui Isus este gol! Iar oriunde El nu e prezent, este adversarul lui! Diavolu’…

Crăciunul ateilor nu are mers la biserică. Ci închinare la televizor, la șampanie, la sky.

Fugiți de Crăciunul ateilor! E un Crăciun al răutății! Răul, ura, nu vine de la Pruncul Isus! Crăciunul lui Isus e despre dragoste!

Rugați-vă totuși pentru atei! Da, rugați-vă și pentru cei ce batjocoresc pe
Hristos: Dumnezeu să le schimbe mintea! Cât încă se mai poate!

Nicolae.Geantă