Oricine ar fi, și orice ar face, omul are nevoie acută de neprihănire. Jonathan Edwards o numea justificare. Românii o numesc “fără pată”. Unii îi spun sfințenie. Adică ceva ce ne aseamnănă cu divinitatea. Alții îi zic curăție. Ori desăvârșire. Chinezii însă pentru cuvântul neprihănire folosesc o ideogramă – o combinație dintre un om și un miel. Mielul este deasupra acoperind omul.
Pentru a capăta neprihănirea oamenii aleargă la biserici, la temple, la morminte cu sfinți. Pun lumânări, sărută icoane, aduc jerfe, fac binefaceri, caritate, suportă penitențe, canoane. Șirul strădaniei umane pentru neprihănire e un opis nelimitat. Dar neprihănirea se capătă simplu. Punând pe Isus, Mielul Golgotei, deasupra noastră. Îmbrăcând-ne cu El. Oridecâteori se uită Dumnezeu la om vede întâi Mielul. Pe Isus care ne acoperă!
Haina neprihănirii nu e o cămașă de in subțire, albă ca zăpada Alaskăi. Ci un cojocel de miel însângerat. Nu știu de ce, dar parcă se potrivește atât de bine românilor! Îmbrăcați-vă cu Dumnezeu! Și pe afară și pe dinlăuntru!
Nicolae.Geantă
Luton, UK