Cioran, geniul nihilist dezamagit de viaţă – de Nicolae Geantă

Pe 8 aprilie s-a sărbătorit centenarul naşterii lui Cioran, acest geniu carpatic al disperării, al cuvintelor ce zugrăvesc un grafitti al “colapsului vieţii”. Un intelectual pasionat, chinuit, mistuit, devorat de incertitudini. A început prin a fi un gânditor torturat de sentimente şi senzații violente. Preocupat de problema morţii şi a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca ideologie care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Sartre sau Camus, este reformulată de el: “să fie oare pentru noi existența un exil şi neantul o patrie?”


Colegul lui Noica şi elevul lui Nae Ionescu, Emil Cioran s-a scufundat din tinereţe în fântânile cărţilor grele, sorbindu-i pe Malraux, Nietzsche ori Heidegger, filosofi europeni ce-au cochetat cu ateismul sau chiar nazismul. Adică acele sisteme care exclud pe Dumnezeu din formulă. Tocmai de aceea, Cioran, acest “ultim hiper-rafinat gânditor uriaş al Europei” – cum îl descrie Christian Crăciun,  a declarat cândva că e “hitlerabulic”.



Ideile sale conform cărora: “ţi-ai dori uneori să fii canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cât din aceea de a-l vomita” sau  “când ies pe stradă şi văd oameni, văd genocid; i-aş şterge de pe faţa pământului”; “iubesc totul în afară de om, când mă gândesc la el, văd roşu înaintea ochilor”,  nu trebuie traduse în comentarii. Maliţiozitatea, ura, scârba faţă de aproapele tău, se vede de la o poştă. Singuratic, exilat în chilia nihilismului propriu, undeva în Paris, Cioran a propovăduit toată viaţa (sa) moartea şi sinuciderea! Acest tip ipohondru, care se ducea la medic pentru orice zgârietură, a privit mult în abis. Prin urmare, spune Kierkegaard, “dacă priveşti în abis, abisul va privi în tine”. Se vede din titlurile lucrărilor sale: “Cartea Amăgirilor”, “Pe culmile disperării”, “Amurgul gândurilor”, “Lacrimi şi sfinţi”, “Ispita de a exista”, “Sfârtecare”,   “Breviarul învinşilor”, şi lista cu aceste muşcături de viperă – de care nu te mai vindeci, e tare luuungă.


Cioran e un sceptic care vrea să fie cinic, şi un cinic care vrea să fie sceptic, spune Christian Crăciun despre acest filosof slab comunicativ, antisocratic. Tocmai de aceea viaţa sa a avut, cum însuşi o descrie, “un traiect între biblioteci şi bordel” (!), o stare de ruptură între el şi lume, starea de “je suis un autre” (sunt un altul).


Marele gânditor născut la Răşinarii Sibiului (1911), “a trăit sub semnul disperarii, al unui pariu imposibil cu un Dumnezeu ascuns, chiar absent, un demiurg capricios şi adeseori irascibil, căruia s-a obstinat să-i azvârle mereu mănuşa unui dispreţ infrigurat”, spune Vladimir Tismăneanu.  “A fost marele vagabond al metafizicii îmbătrânite”, mai continuă profesorul plecat în USA. “Avea o chemare spre existenţialismul apocaliptic”, îl descrie Gabriel Liiceanu.


Martir al insomniei, Cioran s-a simţit călcat în timp, exilat de paradis, de naţie, de limbă… “Mă simt la periferia speciei”, e declaraţia sa. El se luptă cu cercul în care nimeni nu dă răspuns. Pentru el, “cerul e golit”. 

Ca să fie complet paradoxul creat de Cioran, mintea sa strălucită a fost lovită de boala Alzheimer. A uitat tot, chiar şi cine este! “Totuşi, mărturiseşte Liiceanu, ultimele zile ale vieţii sale au fost o neprogramată întoarcere la rădăcini. Deşi uitase cuvintele şi nu-şi mai aducea aminte cine este şi ce făcuse în viaţă, Cioran a început să vorbească dintr-o dată limba română. N-o mai făcuse de 50 de ani!” 


Cel ce ne-a recomandat tuturor sinuciderea, el însuşi n-a putut s-o îndeplinească. Mai mult, spunea cineva, când ai Alzheimer, eşti deja mort. Dacă numai pentru o clipă ar fi conştientizat prin ce trece, o singură fracţiune de luciditate să fi avut, Cioran s-ar fi sinucis. Dar, Dumnzeu, pe care l-a negat atât, a vrut să ne arate că de fapt “noi nu ştim cine suntem”! Cioran a murit, fără să ştie că mai există. Ce cumplit!


Emil Cioran a promovat deconstructivismul. A aruncat toată ideologia occidentală în aer, a spulberat-o ca pe un praf. Dar odată cu filosofia sa, s-a spulberat pe sine. Nu şi-a dat nici o şansă. Deşi Dumnezeu i-a-ntins mâna în fiecare zi…


Evident, pătimaşii cioranofili, spun că filosoful se citeşte cu markerul fosforescent în mână, pentru că ideile sale năucitoare trebuie subliniate. Totuşi, Emil Cioran e geniul de om care nu poate fi luat în serios. Dacă l-ai lua drept crezare, ar trebui să sfârşeşti cu ştreangul de gât, sau aruncat de la etajul zece!

Dacă n-ai citit Cioran – zice gura târgurilor dâmboviţene, nu dă bine la CV-ul tău intelect, n-ai şarm în retorica zilei, dacă nu-l citezi în scrieri eşti eşuat literar. Dar dacă l-am citit, ce-am învăţat? Şi dacă i-am văzut sfârşitul, ce-am înţeles?