Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu întrupat. Isus nu a fost
doar un om bun, un profet sau un lider religios carismatic. Scripturile ne spun
că El a fost Dumnezeu întrupat, divinitate în trup, care a luat parte la
crearea lumii. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi
Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost
făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El”.( Ioan 1:
1-3)
Lumina pentru o lume întunecată. Trăim într-o lume ce
pare a fi din ce în ce mai întunecată. Isus a venit ca să aducă lumina
în întuneric și să îl risipească în cele din urmă pentru totdeauna. „În El era
viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi
întunericul n-a biruit-o”.( Ioan 1: 4-5)
Sursa noii vieți. Mulți dintre noi suntem conștienți de
defectele, slăbiciunile și chiar de
păcatele dominante din viața noastră, lucruri pe care am dori să le schimbăm
sau să le eliminăm total. Primind o viață nouă prin Isus Hristos putem
experimenta aceste schimbări – nu prin efortul nostru, ci prin El. „Dar tuturor
celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se
facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici
din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. (Ioan 1: 12-13)
Mântuitorul trimis de Dumnezeu pentru toată omenirea. De asemeni, noi citim că
El a fost un mare învățător și modelul desăvârșit al modului în care ar trebui
să trăim și să interacționăm cu ceilalți, inclusiv cu Dumnezeu. „Şi Cuvântul
S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am
privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. (Ioan
1:14)
Robert J. Tamasy