“Frate Nicu, este vreo problemă un machiaj fin? Dar bijutieriile, ne sunt îngăduite?”, sunt întrebările unei tinere cu curaj din sală. Nu ştiu cine este. Nu o văd. Nu s-a semnat. Nici nu trebuie…
Am întrebat poporul Domnului prezent: “Când mă machez, strident sau fin, pentru cine o fac? Pentru Hristos?” Tăcere… Eu ştiu că şi tăcerea e un răspuns. “Atunci de ce nu mă machez şi când umblu prin casă?”, am continuat, retoric.
Apoi, le-am spus o istorioară. O soră pensionară, văduvă, care fusese mare contabil prin Fisc, convertită de vreo jumătate de an, continua să vină la biserică plină de “lanţuri şi vopsele”. Un bătrân drag de-al nostru a oprit-o într-o zi: “Pentru cine vă aranjaţi aşa când veniţi la biserică. Pe cine doriți să impresionați?” “Pe nimeni”, “Atunci vă rog să purtaţi bijuteriile și machiajul doar prin casă!”. “Hei, frate Mircea, şi cine mă vede?”. Și comentariile sunt de prisos…
Scriptura spune că trebuie să iasă în evidenţă omul ascuns al inimii (1 Petru 3:3-4 ). Dacă doar de facies sunt interesat/ă…, şi partea dinlăuntru nu iese în evidenţă… Nu sunt nici legalist, nici libertin, nici ultraortodox, nici habotnic sectant. Nu vreau să dau cu bâta direct în creştetul celor ce îndrăgesc fardurile, unghiile cu gel, rujurile şi rimelurile… Nici chiar pe cele ce-şi pun botox ori alte accesorii metalice. Care vorba fratelui Pustan, când se bagă seara în pat lasă jumătate din ele pe noptieră! Nu eu le condamn. Nu zic că-şi pun bijuterii să le acopere defecte, cum spune Savatie Bastovoi. Nici că machiajul este arta seducerii, cum zic americanii. Ori idolatrie. (Căci Izabela când îşi vopsea ochii nu pentru a-l seduce pe Iehu o făcea, ci ca să-şi cheme în ajutor zeii!). Nu pun decât o întrebare: “Cine eşti tu fără machiaj (fără bijuterii)?”
Doamnelor, fetelor, zâmbiţi! Veţi arăta bine!
Nu ştiu încă soluția, dar tare-aş vrea să dispară toate fardurile care ascund răutatea. Ipocrizia. Şi mai ales machiajele interioare bărbăteşti… Că multe mai sunt!
PS: După ce am terminat cu răspunsurile la întrebările conferinţei, un bărbat la cca 30 de ani a venit la mine, mi-a întins mâna zicând: “Vă urmăresc de mult. Îmi plăceţi. Dar nu credeam că sunteţi aşa de conservator!”. Şi…, dusu-sa!
Nicolae. Geantă