Ce e România pentru mine – Nicolae Geantă

„România e ca o medalie”, vorba lui Simion Mehedinți. Dar nu
o medalie pe care o scoți de la naftalină s-o porți emfatic decât la zile mari.
Ci una tatuată pe inimă cu marker permanent.

România e Eminescu, Cioran, Păunescu și Petru Țuțea. E
Nadia, Patzaichin, Hagi și Halep. E Henry Coandă, Brâncuși, Grigorescu și Ana
Aslan. Dar și cetele de tineri care nu iau bacu’ dar construiesc de zor “sky-scrapells”-uri prin Vest.

România sunt “turmele de oi fără de care nu poate fi
concepută”, cum spunea maestrul Brâncuși. Sunt sondele de petrol cu aur negru,
căpițele de fân și lavițele de la poartă. Dar și satele sărace din Tulcea unde
mă împotmolesc cu mașina. Ori maghernițele din București, Cluj-Napoca ori
Ploiești.

România e Ștefan, Carol I, Constantin Brâncoveanu și Peneș
Curcanul. Dar și politicieni corupți, pensii nesimțite și magistrați care fac
legi după propriile interese.

România e maica neamului meu care “s-a născut în pridvorul
bisericii”, cum ne zicea Eminescu. (Poate de aceea e încă bastion creștin greu
de cucerit de progresiști). Da, România e Putna, Voronețul, Biserica Neagră,
Rohia. Dar și bisericile unde duminica seara se pune lacătul pe ușa lăsându-L
pe Dumnezeu încuiat în timpul săptămânii.

România e o melodie de aripi neterminată care flutură
prinsă-n perdele. Iar fiecare din noi continuă să scrie partitura. Pentru că
România sunt eu și tu! Oriunde s-ar afla românii, România arată ca mine și ca
tine! Ca familia noastră.

Se zice că România are forma de pește. (Peștele e simbolul
creștinului). Poate de aceea românii sunt foarte ospitalieri și oferă chiar și
vrăjmașilor pâine. Mă gândeam că peștele nu se împarte bucuros decât sub Cruce.
Acolo Îl privești smerit pe Cel Răstignit! Pe Hristos. Acolo primești mântuirea.
Căci degeaba ai țară, pământ, dacă nu ai Cer!

„România e-o dragoste din care se poate muri”, zicea domnul
Liiceanu. Mai are cineva curajul acesta?