Nicolae Geanta

Search
Close this search box.

poeme crestine

Vremelnicie – de Valentin Popovici

Răvaşul cărţilor neterminate,  Sfârşitul trist la ultima solie,  Deşertăciune şi singurătate: Pe toate este scris vremelnicie! Imperiile-n pulberi se îndoaie  Cad împăraţi de faimă-n vijelie, Iar sceptrele temute-ajung gunoaie: Pe toate este scris vremelnicie! Se strânge ca un vreasc şi tinereţea,  Un pai bătut de vântul din pustie,  În vis urât se schimbă frumuseţea: Pe toate este scris vremelnicie! Un praf ajunge vârful de cetate,  Un scrum şi cea mai mare bogăţie,  Nici spuză nu rămâne din palate: Pe toate este scris vremelnicie. Dar chiar dacă zambila vestejeşte,  Şi toate îi dau prafului simbrie,  În veci de veci eu ştiu că dăinuieşte  Hristos cel viu şi-a Lui Împărăţie!...

Read more
Page 50 of 57 1 49 50 51 57

Add New Playlist