Karamouja. Într-o dimineață mi-am prăjit două felii de pâine. Dar cineva m-a sunat din țară, m-am oprit din micul breakfast ugandez, apoi m-am dat la alte treburi și fiind într-o continuă viteză o felie a rămas nemâncată. Când eram gata de plecare încă mai era pe masă. “Ce fac cu ea Marian?” , “Ia-o, că o dăm unui copil pe stradă?”. “What? O felie de pâine?”, “Nicu, aici pentru mulți copii poate asta e singura mâncare a zilei!”
În ziua aceea am împărțit nu o felie, ci mii de felii de pâine. Nu doar copiilor la școală, ci și unui sat întreg și unei biserici întregi! Da, câteva felii de pâine (100 grame) aici echivalează nu cu o shaorma mare, la noi, ci poate cu un tiramisu de un kilogram!
Cât cântărește o felie de pâine? În România poate 50 de grame. În Canada ceva mai puțin (slim feat). În Siberia o jumătate de kilogram. Dar în Karamoja Ugandei o felie de pâine cântărește o zi sau două de hrană!
PS: Mai e cineva care face mofturi? În România! And wherever the Romanians are…
Nicolae.Geantă
Rupa, Karamouja