Cel mai important motiv, datorită căruia cei ce conduc sau administrează au eşec, este credibilitatea. Adică acea însuşire a unei persoane de a fi crezută. Sondajele de opinie ne arată că, pe plaiurile mioritice credibilitatea este foarte ciobită. Românii sunt apatici, nu mai cred în nimeni. În nimic. Parlamentul (şi cei ce-şi fac treaba pe acolo) a ajuns cea mai necredibilă (incredibilă!) instituţie, iar Guvernul, Justiţia, Poliţia, inspectorii, medicii, primarii ori consilierii, trec tare greu testul verosimilităţii. Până şi biserica sau armata şi-au pierdut din procentul integrităţii. Asta pentru că marea majoritate doar vorbesc, apoi luftează în teren. N-au eficienţă. Ei sunt plăcuţi ca prieteni, dar nu-s demni de urmat. De ascultat.
Cotoroind fototeca de partid, politicienii şi-au creuzetat clienţii şi i-au scos la ’naintare. I-au poleit cumva în credibili. Veselari, barmani, asfaltatori, ingineraşi, funcţionăraşi ori şefuleţi, au urcat în posturi cheie prin partid. Prin urmare, a urmat inevitabilul. A se citi dezastrul. Căderea în sondaje. Înjurăturile. Ura. Rasismul. Scuipatul. Huiduiala. Fiindcă vătafii politici n-au ţinut cont de ecuaţia conducerii : credibilitatea = carcater + competenţă. Ci-au galopat pe deviza (cvasiprezentă): credibilitate = slugărnicie + clientelism. Dar până şi pe cei ce ne slujesc, îi alegem după un dram de competenţă. Aţi încredinţa odrasla unei bone isterice, sau cu probleme morale? Ori unei femei care nu ştie să facă nici un ou prăjit? Aţi angaja barman un groghi? Nu, categoric că nu… Că doar nu pun lupul paznic la stână. Însă pe tărânul politicii se prea poate…
Credibilitatea vine dintr-un caracter puternic şi din competenţă. Ambele oligatorii. Dacă n-ai credibilitate, nimeni nu te urmează. Nimeni nu-ţi ascultă sfatul. Părerea ta nu contează. Chiar dacă e bună! Cunoaşteţi oameni competenţi, dar fără caracter? Care în “materie” sunt aşi, dar în “spirit” sunt franjuri? Care calcă pe cadavre numai să le fie lor bine? Fără scrupule, fără jenă, fără să-şi vadă lungul nasului? Cred că ştiţi destui… Pentru ’mnealor, este imposibil luarea deciziilor corecte. Marea lor dificultate nu este însă că nu cunosc deciziile corecte, ci că nu le iau. Fără caracter, cugetul însă le e imun. Şi, inuman. Durerea se adânceşte când în vrie intră cei fără competenţă. Cei care cred că sunt în stare. Din poveştile lor crezi că ţara e plină de învingători. Ce profesori buni au avut ! Ce meseriaşi, ce profesionişti au fost la fabrică, ce armată, ce facultate au făcut! Numai că tocmai acu’ ei nu mai sunt novatori. Acum când sunt factori de decizie. Şi…, vor scrie strâmb pe linii drepte.
Prin urmare bumerangul se întoarce. Şi, pe cine loveşte? Pe cei ce l-au promovat. Partidul, preşedintele, primarul, directorul, conducătorul, liderul, şăfu’ intră în picaj. Liber. Iar credibilitatea lui devine asemeni a clown-ului din pilda următoare. Undeva, într-un oraş din USA, un clown a intrat agitat într-o sală de teatru chiar la jumătatea spectacolului, strigând din toţi rărunchii: “ Foooc. Ardeee! Vă rugăm să ieşiţi cât mai repede din salăăăă”. Dar spectatorii au început să râdă, să bată din palme, să se amuze… Nu l-a crezut nimeni…Şi, au ars toţi!
Cam aşa se-ntâmplă când în poziţii cheie trimiţi clownii. Pardon, tipii fără caracter. Fără competenţă. Credibilitatea (lor şi a d-ta) va intra în derivă. Apoi urmează inevitabil scufundarea. Dar culmea, chiar cu colacul de salvare la gât!