Când pui etichetele greșit – de Nicolae.Geantă

Odată, un bețiv care răspândea un miros îngrozitor de
băutură ieftină și care avea un sac și un ziar vechi se urcă în autobuz și se
așază lângă un preot cu un aspect foarte onorabil. Apoi scoate din sac o
sticlă de băutură aproape goală din care bea până la ultima picătură, după care
începe să citească din ziar. La un moment dat, i se adresează  preotului:

– Scuzați-mă părinte, știți cumva din ce motive se ajunge la
spondiloză?

– Desigur, răspunse 
preotul, care simțea o neplăcere 
crescândă, pe un ton de o politețe rece și sarcastică. Factorii care duc
la spondiloză sunt o viață  dezordonată,
tovărășia unor femei de calitate îndoielnică, consumul exagerat de tutun și
alcool, beții care se termină cu nopți 
petrecute în bordeluri… Toate astea duc la spondiloză.

– Oauuu! N-aș fi crezut niciodată!, răspunde bețivul și se
întoarce la ziarul său.

Preotul, milos de felul lui, după ce se gândește la cele
spuse, se adresează din nou bețivului, de data asta pe un ton blând și
împăciuitor :

– Scuză-mă, n-am vrut să te jignesc, dar de când suferi de
spondiloză fiule?

– Eu? Nu, părinte… Eu niciodată n-am suferit de așa ceva,
am citit în ziar că Papa are spondiloză!

Iacov, fratele Domnului nostru Isus Hristos ne avertiza în
epistola lui „să nu ținem credința căutând la fața omului”. Adică să nu punem nimănui
etichete. Nu trăim într-un supermarket. Ci între semeni. Nu putem pune etichete
pentru că nu știm să le atârnăm corect. Și când cineva pune cuiva o etichetă
greșită păcătuiește. Iar păcatul ne depărtează de Dumnezeu.

Am întâlnit prea dese cazuri în care am fost etichetat
greșit. Dar și în care eu am pus etichete nepotrivite. O vorbă, un gest, un
spate întors, o părelnicie… Respingere. Iar cineva care poate căută o
îmbărbătare, o îmbrățișare, un codru de pâine, pleacă umilit! Și odată cu el plecă
trist și Dumnezeu.

Zilele trecute am văzut un băiețel foarte sărac cu o
trotinetă. M-am gândit că e una electrică. Mai ales că el era foarte bucuros de
ea. Am gândit că e scumpă. „Ce, asta îi trebuia lui?”. L-am întrebat câți km îl
ține bateria. „Păi nu e electrică dom’ profesor. Asta n-are baterie”. Era o
trotinetă simplă. Desigur uzată. Oferită de cineva cadou. Copilul a plecat
vioi. Eu am întors spatele. mi-a fost rușine de mine. Am lăcrimat. Cum am putut
să pun greșit o etichetă? Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a iertat!

Când pui etichete celorlalți te crezi mai superior, mai bun,
mai realizat, mai de sânge albastru. Însă când cazi pradă acestui „defect” nu
ești nimic din cine te crezi.

Când pui etichete celorlalți nu îi evaluezi pe ei. Îți pui
preț ție…