Biruinţă! Chiar dacă a fost în 13… – de Nicolae.Geantă

Joi 13 octombrie. Timp mohorât. 8 grade Celsius. Nori irigă pământul de peste 48 de ore. “Doamne, mai ai în stropitoare?”. E ora 13 şi plec acasă de la liceu. Fericit chiar dacă cerul e încă negru. La 19,00 avem întâlnire cu studenţii la UPG Ploieşti. Cu deputatul Mircea Roşca. Şi cu violonistul Marian Mocanu. Tema conferinţei este SUCESUL. “Doamne, ce să le vorbesc despre succes?”. Îmi iau un covrig cald. Mâncarea cea mai frecventă la profesori. Covrigi calzi pentru care nemţii ne invidiază. (Ei se vaită că mănâncă chimicale!). Sună telefonul. Emanuel Păun. “Am o veste proastă frate… Rectorul UPG-ului ne-a respins cererea!”. Cum adică? După ce săptămâna trecută aprobase? După ce tinerii au dat 800 de flyere prin cămine? După ce evenimentul s-a mediatizat chiar şi dincolo de hotare? “Şi care e motivul?”. “Zice că ar avea cursuri în Aulă!”. “Mai mergi odată şi roagă-l să ne ofere altă sală. Nu mai putem întoarce oamenii din drum”. “Merg. Rugaţi-vă! Dumnezeu ştie că e războiul Lui şi trebuie să rezolve!”

Am plecat acasă. 20 de minute eram în maxi-taxi. Dar mintea mea… Ce să îî spun parlamentarului Roşca? Cum să îl sun pe Marian Mocanu? Dar pe cei câteva sute care ştiu de eveniment? “Dar Doamne, dacă eşuăm acum, cum mai intrăm noi data vitoare în campus? Cu ce obraz? Nu devenim neserioşi?”. Acasă nu am poftă de mâncare. Ar trebui să pregătesc o predică nouă… Ideile fug. Parcă sunt un magnet care le respinge. Se face 14,30. Imediat 15,00. Emanuel nu mai dă nicio veste…

După ora 15 îmi dă Iosif (Rouă pentru Suflet) mesaj. “Dacă plouă nu pot ajunge!”. “Nu va ploua! Nu vezi că iese soarele din cămară!”. Dacă nu cântă nici el, ce facem Doamne?

Mă aşez să citesc. Nu pot. Dacă Marian Mocanu vine din Bucureşti şi nu mai facem nimic? Umblu prin curte. Mă rog… Nu mai am soluţii. Dar Hristos?

E trecut de 16. Mesaj: “S-a rezolvat!”. Emanuel a găsit sală. De la 12,30 a căutat! I-a trecut glonţul pe la ureche… “Eram la cumpărături. (A cumpărat IceTea câteva baxuri). M-a sunat de la Universitate. Cererea v-a fost refuzată… Mi s-au blocat picioarele. Am dat buzna în UPG. refuz pe toate fronturile… Doamne, am zis, nu ne poţi lăsa afară! Am mers la Casa Studenţilor. Amabilitate. Dar Rectoratul nu i-a permis! “Dacă noi am fi fost în cazul lor?”, a întrebat telefonic o doamnă de aici. Dar răspunsul a fost ca de la un perete de beton. Am mers la Centrul de Calcul (o clădire în faţa UPG). Mi-au prezentat o sală urâtă… E bună şi asta decât nimic. Apoi, spune administratora: Mai avem ceva. Şi îmi prezintă la subsol o sală zugrăvită recent. Aranjată. Cochetă. Dar cu numai 20 de scaune. Va fi bine”…

Mă aşez din nou la birou. Dar nu mai e vreme de studiu? Însă eu am un Dumnezeu ce e totdeauna o bibliotecă! Scriu schiţa. Plec. Ajung la 18,30. Marian Mocanu e pe drum. Nu ştie cum s-a ajungă. Mircea Roşca e aglomerat de trafic. Ce i-o fi mânând pe toţi bucureştenii să forfăie cu maşinile seara? Şi mai ales pe frig? Băieţii cu sonorizarea sunt deja prezenţi. Totul ca la carte. Cineva oferă ceaiuri. Studenţii încep să apară. Grupuleţe. Se întunecă. E 19,00. Telefonul încă mă sună “suntem la Aula UPG dom’ profesor. E beznă”. Dar nişte tineri sunt acolo să îi îndrume. Întărziem 15 minute. E tot o forfotă. Au ajuns şi Miha şi Paula. Două surori de la o fundaţie umanitară. O studentă ce mă ştia îmi prezintă profesorul ei de Sociologie. A venit să ne asculte. Slavă Ţie Hristoase! Sala e pestriţă. Fete, băieţi. Penticostali, creştini după Evanghelie, ortodocşi. Români, rromi, nişte negrii. Sunt şi foşti elevi de-ai mei! A ajuns şi Mircea. Apoi Marian Mocanu şi sora sa. Marian a venit doar de 24 ore după un turneu în USA!

Începem. A moderat Claudiu. Cântă Iosif şi Sami (Rouă pentru Suflet). Anca e fără orgă. Apoi a vorbit Mircea Roşca. Dacă toţi parlamentarii ar fi ca el! Dacă toţi evanghelicii ar trăi ca el! Şi-a spus povestea de succes. Am fost drogat după putere. Am obţinut ce am dorit. Afaceri, bani, maşini, poziţii, Parlament… Acum doi ani Dumnezeu mi-a dat o lovitură puternică. M-a îmbătrânit cu 40 de ani deodată! Dar atunci am înţeles brusc că nu-mi găsise scopul!… Sunt atât de împlinit cu Dumnezeu. Nu mai îmi trebuie politică! (După ce s-a aşezat lângă mine mi-a spus: “Afli printre primii: în seara asta mi-am anunţat decizia de a nu mai candida. Vezi AICI“).

A cântat Marian Mocanu. Am mai spus-o şi o mai spun: E Paganini de România. Sala a intrat în ritm. Apoi şi-a spus mărturia. “Am fost dependent de droguri. Credeam că sunt şmecher, că am succes… Am câştigat multe meciuri de etapă. Dar treceau… Când m-am prăbuşit Dumnezeu mi-a întins o mână şi i-am gustat bunătatea. Adevăratul succes este ce eşti, indiferent cu cine eşti, indiferent de ce ai! Dar nu indiferent de cine eşti!”. A cântat din nou. Îngereşte…

Am predicat la urmă de tot sub presiunea timpului. Îmi place când e concentrare mare, abia nu mai spui erezii! Timpul lung te împrăştie… Înţelegeţi acum de ce unii predicatori… Le-am spus că oamenii nu au succes pentru că au abandonat lupta. Apoi s-au depărtat de Dumnezeu. Patru puncte am subliniat: 1) Nu există succes fără sacrificiu (le-am vorbit despre Lincoln); 2) Succesul e posibil în ciuda tuturor circumstanţelor imposibile (regele David); 3) Cu Dumnezeu toţi oamenii au succes!(mărturie); 4) Succesul unui singur minut poate şterge eşecuri de ani de zile! Am văzut lacrimi… Asta înseamnă că e bine. Mai poate cineva să creadă că e ghinion dacă e-n 13?

La final am rămas la un pahar de ceai şi la o vorbă despre succes… Tinerii au fost încântaţi. Profesorul de sociologie însă a fost cel mai uimit de mesaj. Dumnezeu să le deschidă larg uşa inimii!

Mulţumim tuturor tinerilor ce-au participat! Mai ales că majoritatea au rezistat cca două ore în picioare! Mulţumim Emanuel şi Ingrid pentru tot spjinul! Dumnezeu vă va răsplăti! Mulţumim tinerilor de la sonorizare! Faceţi treabă bună! Mulţumim Mircea Roşca, Marian Mocanu. Fiţi plini de Duh mai departe! Mulţumim Dumnezeului nostru! Tu ai chei pentru toate uşile sigilate de “rectori”. dar şi damigene din care ne dai să bem succes!

Nicolae.Geantă