Astăzi doi băieţi de-a XIII-a m-au sfidat în momentul în care am vrut să le dau câte un CD Cireşarii: “Îmi pasă de tine”. În timp ce ceilalţi colegi ai lor abia aşteptau să-l primească, i-am privit cu coada ochiului. Tipii îşi zâmbeau mulţumiţi, numai pentru ei, că au luat această decizie.
“Un tânăr american absolvise liceul. La sărbătoarea finală, când se făcea graduarea – premierea pe româneşte, la liceul respectiv era o tradiţie: părinţii să înmâne absolvenţilor cheile unei maşini. Băiatul şi-a rugat politicos tatăl să nu-l facă de râs. Era unul dintre cei mai buni elevi ai şcolii şi nu dorea să nu fie în rândul celorlalţi.
În ziua mult aşteptată, tânărul a urcat pe scenă cu ceilalţi colegi. Părinţii au venit şi au înmânat elevilor cheile de la maşinile visate. Tatăl liceanului nostru i-a dat cadou o Biblie. Băiatul s-a întristat. A privit cu mânie spre colegii care-i zâmbeau sfidători. Ei aveau maşinile, el o biată carte…
A plecat acasă negru de mânie. Nu a vorbit tatălui, familiei, nimănui. Când a intrat în camera sa din mansardă a aruncat cu Biblia în perete. Nu asta îi trebuia lui. Şi nici atât acum, în ziua asta de amintire. Apoi, şi-a strâns bagajele, şi s-a hotărât să plece de-acasă.
A călătorit undeva departe, la mii de km distanţă, ca să uite tot. Vreme de 30 de ani nu şi-a sunat niciodată tatăl, nu i-a scris nici o scrisoare, nu s-a interesat de el. Suferise prea mult, acolo, pe scenă. Nu putea să îl ierte!
Într-o zi în oraşul respectiv a întâlnit o rudă de-a sa. “Tatăl tău este grav bolnav în spital” i-a spus acesta. Câteva zile conştiinţa nu l-a lăsat liniştit. A plecat acasă, în oraşul natal.
Când a ajuns acasă tatăl său fusese îngropat! Numai cu o zi în urmă! Nimeni nu i-a reproşat nimic. El a urcat pe scări şi a intrat în camera sa. Era sfâşiat de durere. A deschis uşa şi a rămas şocat. Camera era la fel cum o lăsase cu 30 de ani în urmă: patul nefăcut, hainele răvăşite, aruncate pe jos. Iar Biblia, întredeschisă, lângă perete… S-a îndreptat spre ea plin de mânie, cu gând s-o rupă. “Nenorocito, din cauza ta s-au întâmplat toate acestea”
Le-am spus liceenilor mei că tot aşa procedăm şi noi. Refuzăm de fapt să ne primim cadoul oferit de Dumnezeu Tatăl. Asta pentru că socotim viaţa (şi de-aici şi din veşnicie) mai puţin importantă decât cheile de la maşină! Hristos nu-ţi dă cheile de automobil, ci cheile Cerului. Dacă vrei să intri, cheia e la… tine!
Am privit discret spre cei doi tineri. Aveau privirea lipită de parchet. Fără zâmbete. Nu le-am mai dat încă odată CD-uri…
Nicolae.Geantă
Domnul sa va Binecuvanteze pentru tot ceea ce faceti frate
Domnul sa va binecuvinteze si sa va intareasca mai departe in lucrul cu acesti elevi!
Ma alatur si eu si va rog sa nu obositi in ce faceti ptr. ei! Domnul Isus sa va intareasca! 🙂
EXTRAORDINARA INTAMPLARE SI DE LUAT IN SEAMA ,SI IN SERIOS.DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE DOMNUL FR PTRU POVESTREA ACESTEI INTAMPLARI ATAT DE EMOTIONALE ..NU AM CUVINTE…..
.
EXTRAORDINARA INTAMPLARE SI DE LUAT IN SEAMA ,SI IN SERIOS.DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE DOMNUL FR PTRU POVESTREA ACESTEI INTAMPLARI ATAT DE EMOTIONALE ..NU AM CUVINTE…..
.