După ce am făcut cumpărăturile – era cam ora 12 – am ieșit
din centrul comercial si căutam prin buzunare cheile de la mașină. Nu erau în
buzunar, aveam doar actele mașinii. M-am întors în fugă prin toate magazinele
pe unde umblasem, dar nimic: nu erau nicăieri. Deodată îmi dau seama că poate
le-am lăsat în contact. (Aveam discuții cu soția căci le mai uitam în contact câteodată).
M-am speriat: putea oricine să-mi fure mașina din parcare!
Am fugit în parcare și… nu era mașina!!! Am sunat imediat
la poliție. Le-am dat localizarea, descrierea automobilului, înmatricularea,
le-am spus unde era parcată. Am mărturisit că am lăsat cheile în contact și
că de aceea mi-a fost furată mașina. Și de-abia apoi mi-am făcut curaj s-o sun
pe soția mea!
„Iubireee…(m-am bâlbâit ceva, întotdeauna zic „Iubire” în astfel de momente), mi-am lăsat
iar cheile în contact. Și mi-au furat masina!” Dintr-o dată s-a făcut liniște.
Atât de liniște că am crezut că s-a întrerupt apelul. Apoi, dintr-o dată o aud
strigând la mine: „Eu te-am dus la centrul comercial azi dimineață și te-am
lăsat acolo!” Iarăși s-a făcut liniște. Rușinat, dar fericit în același timp, îi
răspund: „Ce bine! Atunci vino să mă iei”. La care ea strigă și mai tare la
mine: “Nu pooooot!”.“De ce?”.“Nu pot să vin acum! O să vin după ce-l conving pe
polițistul ăsta că eu n-am furat nicio mașină! Sunt a-res-ta-tă!”
(nu cunosc autorul)