Apel pentru Diaspora – de Nicolae.Geantă

Știm că ați ales
calea pribegiei pentru că țara în care ați văzut prima dată răsăritul devenise
atât de strâmtă încât parcă nu mai încăpeam cu toții în ea. Dar știm și că
odată ajunși acolo departe, departe de cei dragi, inima v-a rămas tot acasă.
Pentru că țara, nația, casa sau job-ul
se pot schimba, dar sângele niciodată. Mai ales sângele de român!

Știm că v-a fost
extrem de greu când timpanele vi se umpleau la fiecare colț cu apelative
discriminatorii de „foreign”
„estranjeros”, „auslander” și mai ales
„romanian gipsy” și „hoți”, și că
ați fost priviți ca europeni de mâna a doua. Dar fiecare scuipat aruncat asupra
sufletului de român e șters cu lacrimile părinților voștrii care au rămas acasă
cu ulițile copilăriei pustii, cu bisericile goale și candelele aprinse și
ziua-n amiaza mare, la doișpe! Rugăciunile lor v-au ținut mereu în picioare!
Mai ales atunci când ați simțit că totul se clătină…

Știm că
îmbucăturile dulci ale străinătății nu alunecau pe gâtlej când copiii sau
partenerii voștrii de viață v-au rămas acasă, la mii de kilometrii distanță, cu
nasurile lipite de geamurile înghețate, așteptând ca într-o zi mami sau tati să intre pe poarta cu balamale ruginite și ele de dorul
vostru. Și mai știm că atunci când v-ați dus pruncii prima dată în diaspora, în
fiecare seară vă culcați cu inima ghem. Pentru că atunci când veneau de la
școală pruncii erau triști că au stat toată ziua singuri, pe margine, priviți
cu ochi iscoditori de autohtoni. Ei nu erau de-ai lor… Le-a fost extrem de
greu până s-au adaptat. E drept, mai repede ca voi.

Știm că v-ați
cărat agoniseala pe plaiurile voastre mioritice în fiecare vară, construindu-vă
nu doar casele, ci și economia națiunii care alunecase în colapsul fără fund. Care
vă uitase cumva. Fără voi însă, ar fi fost mult, mult mai în groapă. Mult mai în
urmă…

Știm că v-ați
sacrificat holiday-urile șofând mii
de kilometrii până la casa străbună, să vă refaceți actele de identitate.
Pentru că cei puși în acest drept nu
s-au sinchisit niciodată să vă reprezinte în mai multe orașe ale străinătății.
Era prea scump să vină ei la voi.

Știm că ani de
zile ați fost împiedicați să participați electoral la schimbarea țării voastre.
A voastre, nu a celor cocoțați pe scaune mai înalte decât cărțile pe care le-au
citit. Mai știm că ați stat ore întregi în frig, în ploaie, în picioare, în
rânduri interminabile, ca să primiți un buletin de vot și o mică ștampilă. Și
asta după ce ați parcurs sute de kilometrii, pentru că nimeni nu s-a străduit
să vă înlesnească participarea la urne. Și mai știm că cei pe care i-ați ștampilat
entuziasmați în cel mai scurt timp v-au dezamăgit profund. Nu erați dintre-ai
lor, deși fără voi ar fi rămas „no-name”-uri.

Știm că ani de
zile diplomele și calificările voastre și ale copiilor voștrii, care s-au
chinuit să absolve școli de prestigiu dincoace și doncolo de Atlantic, nu prea
au avut valoare pe malurile dâmbovițene. Asta pentru că nicio voce măcar nu s-a
gândit să medieze ca să vă echivaleze studiile, deși învățământul este de mult internaționalizat.

Știm că ați venit
cu mic cu mare în fața Guvernului să vă spuneți și voi ofurile. Amărăciunile.
Învățăturile acumulate prin Vest. Și am văzut, că voi, ca și noi, ați fost
loviți, obstrucționți, izgoniți. risipiți. Distanțați social. Apoi ați plecat
decepționați înapoi spunând că nu vă veți mai întoarce niciodată. Dar nu ați
rezistat să vă lăsați singuri frații de dincolo de Carpați și de Dunăre. Ei
sunt partea din voi rămasă acasă.

Știm că ani de
zile ați privit înspre București, în speranța că în bezna nopții națiunii se va
aprinde măcar o luminiță de speranță. Ca să puteți veni înapoi în sat, în oraș,
în pădurile și pe câmpurile voastre. În Delta și munțiivoștrii. Sub Cerul
vostru albastru ca Voronețul. Știm că decenii de-a rândul vi s-a promis „lapte
și miere”, atât aici cât și acolo, de către politicieni care n-au fost dintre-ai
voștrii. Care n-au mâncat pâinea străinătății cu voi. Ca voi. Și știm că
sunteți profund indignați, dezamăgiți, dezgustați… Dar credem că nu ați obosit
să luptați. Pentru voi. Pentru drepturile voastre. Pentru cei rămași pe lavițe
în fața caselor voastre. Credem că vă pasă…

Anul acesta, la
alegerile parlamentare din 2020, aveți o nouă șansă. Unică poate. O uriașă
oportunitate. Să votați pe unul dintr-ai voștrii. Pe unul care-a trăit ca voi:
departe și modest. Cu lacrimi și inima frântă pentru „acasă”! Cu rugăciuni zi
de zi! Cu credința că Dumnezeu nu v-a uitat! Nici pe voi, nici România. Cu
entuziasmul pentru a face bine. Bine tuturor. Indiferent de culoarea politică. Indiferent
de religia îmbrățișată. Indiferent de statutul social, de structura etnică,
profesională. Pentru el toți românii din diaspora sunt doar „de-ai noștrii!” Nu
și „de-ai lor”. Pentru el voi contați. Enorm. Pentru că sunteți mulți. Pentru
că sunteți o forță. O voce. O speranță. Un destin. Numele candidatului este
Emil Ciubotariu. De 12 ani alergător prin Italia. La munci grele. Și în via lui
Dumnezeu…

Probabil ați
auzit că oamenii sunt ca și cărțile: nu se aleg după coperti, ci după conținut.
Emil Ciubotariu este o carte deschisă. Poate fii citită de oricine. Tuturor,
uneori siglele politice ne displac. Dar noi românii știm că „nu haina îl face
pe om”, ci caracterul. Iar astăzi puțini oameni mai au obraz. Fin. Că obraji
groși din care ne putem trage o
pereche de bocanci sunt destui. Vă garantăm: Emil Ciubotariu este un om cu
frică de Dumnezeu. Frica de Creator e cap de listă al caracterului. Apoi,
Dumnezeu este prea mare ca să încapă într-o religie, și prea mic ca să încapă
într-un partid. E al tuturor. Și Emil este la fel.

Știm că Emil
Ciubotariu este un om care n-ar profita de oameni niciodată. Mai mult, este
unul dintre cei ce și-ar întinde masa pentru cel nevoiaș. Și știm că e convins
că se poate implica în prezentul și viitorul națiunii noastre. De aceea, ca
viitor parlamentar al românilor din Diaspora, va depune tot efortul pentru
drepturile conaționalilor ce locuiesc peste granițe. Prin urmare își propune să
reînființeze proiectul „Ministerul
Românilor de pretutindeni”. Să deschidă Consulate
în toate capitalele Europei, mai ales în statele cu mulți emigranți români. Să
înființeze Birouri Parlamentare în
capitalele Europei, pentru a facilita corespondența dintre românii Diasporei și
politicienii de acasă. Să se implice direct și profund în tutelarea
muncitorilor români de peste granițe. Lucruri care ani de-a rândul nu au fost
nici măcar pe hârtie, darămite cap de afiș pentru voi.

Trebuie să știm
că pe agenda sa de lucru pe lângă echitatea socială, Emil Ciubotariu dorește să
contribuie decisiv la eliminarea birocratizării pentru recunoșterea studiilor
și meseriilor românilor în Diaspora, să faciliteze adoptarea unor proiecte ce
prevăd sprijin logistic și financiar pentru reîntoarcerea românilor pe
meleagurile natale, sau să dezvolte acorduri interstatatale care prevăd Asigurările
Sociale ale românilor diasporeni. Mai are și multe alte proiecte mărunte. Oceanul
e format din picături de ploaie. Picături pe care le va afla de la
dumneavoastră.

Am avut ocazia să
vă cunosc pe unii în ultimii ani. Destui de mulți. Mulți și valoroși. De aceea
am avut îndrăzneala să vă scriu. Am stat printre voi. În fapt fac un Apel către
voi. Pentru că știm: Diaspora românească este o forță. Când se va ridica, umăr la
umăr, nimeni n-o poate opri. De aceea îndrăznim să vă rugăm: faceți-vă cunoscut
glasul. Așa cum pe vremuri, străbunii voștrii care au studiat pe la
cancelariile din Vest au venit cu cunoștințele dobândite și le-au implementat
în România. Și au făcut-o modernă. Puternică. Frumoasă. Hai că puteți și voi!

Pentru Emil
Ciubotariu voi sunteți Mâna lui Dumnezeu! Nu trebuie decât să o deschideți! Pe
6 decembrie 2020.

Dumnezeu să
binecuvânteze România! Dumnezeu să binecuvânteze Diaspora. Oriunde s-ar afla!