B A C K G R O U N D
După Revoluție, un an și jumătate am visat să ajung în America. Nu știam mai nimic atunci despre tărâmul fermecat de peste Atlantic. Avem setat în creier doar visul American. Nu am avut niciodată rude și nici prieteni în SUA. Știam doar că este o țară unde e libertate. Și unde, oricine muncește sau învață poate ajunge în vârful piramidei. Nu doream să ajung bogat, dar visam să fiu liber. Pentru că niciunul dintre prietenii mei nu visau să plece nici măcar din satul natal Drăgăneasa, o ruralitate pierdută prin istorie în Subcarpații de la poalele Bucegilor, nu am avut curajul să plec singur. În perioada asta de frământări m-am întâlnit cu Domnul Isus. De fapt El a venit și m-a căutat prin hăurile Văii Drăgănesei. Când m-am îndrăgostit de El, am înțeles că libertatea nu vine din America, ci de la Dumnezeu. Iar visul meu acum începuse să fie Cerul.
După câțiva ani am ajuns la facultate. Deoarece în copilărie citisem cărți cu pirați și visam să cutreier lumea, m-am îndrăgostit de oceane, mări, insule și munți. Așa am ajuns să urmez cursurile Facultății de Geografie. La Universitatea din București. Și asta la nouă ani după ce am terminat liceul. Tradus – atunci când am dat cu capul de sus. Când eram în cea mai mare sărăcie a vieții, cu doi copii și o soție fără serviciu, am ajuns în băncile studenției. Acolo am întâlnit un mentor. Domnul prof. univ. dr. Ion Marin. Un expert în continente.
Un an de zile am studiat America. Fiecare petic, fiecare oraș mare, industrie ori transporturi. Eram fascinat. Cred că în anii aceia știam America mai bine decât yankeii autohtoni! Și visul Americii s-a reaprins în mine. În anii studenției mă rugam mai mereu: „Doamne Isuse, dacă îmi dai undă verde pentru America, am să fug până în pădurile de conifere din Manitoba. Și nu voi mai ieși de acolo până nu voi deveni american!”Dar nici de data aceasta nu am reușit să plec. Acum era mult mai greu, pentru că americanii nu mai primeau români. Iar de obținut o viză era mai greu decât aș vrea acum să călătoresc în Soare! Nu am fugit nici ascuns în containere pe vapoare, cum făcuseră unii dintre români. Nu de teamă să nu fiu prins și zvârlit în Atlantic la rechini. Ci din dragoste pentru fetele mele. Erau ochii mei din cap. Nu puteam să-mi părăsesc pruncii când aveau cea mai mare nevoie de mine.
Apoi am început să predic. Să merg la întâlniri mari, la conferințe. Și într-o zi a apărut un bătrân: „Te iau în America! Plătesc eu tot. Stai la mine. Tu trebuie să predici în biserica noastră!” Mi-au dat lacrimile. Nu l-am crezut însă. Și nu m-am înșelat. M-a luat în America tot așa cum v-a luat pe dumneavoastră. Altădată am fost la o Conferință internațională la Facultatea de Teologie Baptistă din București. La final a venit un pastor: „Nicu, te iau în America! Ai e-mailul meu. Trimite-mi toate actele și un CV, și îți voi face chemare ca să obții viza!” Le-am trimis chiar în seara aceea. Mi-a scris scurt: „Le-am primit. Ținem legătura!” Dar, cum bănuiți deja, nu mi-a scris niciodată! Au trecut mai mulți ani. Îmi luasem gândul de la America. „Nu voi ajunge niciodată”, era deviza cvasideclarată.
Au trecut alți ani. Începusem să predic prin Europa. Și într-o zi, în Italia, prietenul meu Valentino a vorbit cu Daniel Pelean. Apoi am vorbit și eu. Și, pe 6 decembrie 2016, de ziua mea onomastică, seara, am primit un plic. Când l-am deschis, era să-mi stea inima. Dani Pelean îmi trimisese invitație pentru SUA! Am plâns ca un copil. Era oare real plicul? Visul din tinerețe începea să devină realitate? Trecuseră deja peste 26 de ani!
Am mers la Ambasada SUA exact în ziua când Domnul Trump era instalat la White House președinte. La interviu, o doamnă officer m-a întrebat de Dani Pelean. Nu îl văzusem niciodată! Nici măcar live pe whatsapp. Nici nu știam cum arată! M-am fâstâcit puțin. Dar doamna a fost foarte cumsecade. „Aveți viză pe 10 ani! De ce nu ați adus-o și pe soția dumneavoastră?” Era să mi se deplaseze pietrele de la rinichi! Dacă mi-ar fi trecut prin cap!
A mai durat patru luni. Între timp în Detroit Dani Pelean și alți frați au deschis o biserică nouă. Împreună cu alt prieten drag, cu Vladimir Pustan. Iar în aprilie 2017, în săptămâna Paștelui catolic, am călcat pământul American! Să vă mai spun că la vamă am nimerit într-un pluton de indieni și îmi era teamă că la interviu mă vor respinge? Am ieșit din aeroport cu stres cât Pacificul. Cu un Dodge uriaș, Dani mă aștepta ca pe un cireș copt. În săptămânile cât am stat la el am legat o prietenie cum rar se întâlnește! De fapt prietenie e puțin spus. Avem o inimă care bate în două piepturi. Ajuns în America, pastorul Luigi Mițoi, acest duhovnic iubit al meu, mi-a transmis: „Dacă ai venit în America, ai datoria să vii să predici și la Bethania, Chicago.” Am crezut că visez! Eu, un anonim din Subcarpații Curburii să predic la Bethania, Chicago? (Se zice că fiecare om de pe planetă visează când ajunge în SUA să viziteze Statuia Libertății. Tot așa și fiecare creștin român când ajunge în America de Nord visează să viziteze Bethania,
Chicago!) Am ajuns deci în Chicago într-o sâmbătă seara. Direct în downtown. Eu între zgârie-norii de pe malul Lacului Michigan? E real? În noaptea următoare am plecat înapoi la Detroit. Dar inima mea a rămas acolo… Cam așa a început călătoria mea în America. Apoi am devenit globetrotter.
Cartea de față e o mică radiografie a unora dintre pățaniile mele pe pământ yankeu. E o încercare de a
aduce America cu mine. Și de vă duce pe dumneavoastră în America.
Încă ceva: eu am dorit să ajung mai de mult, dar Dumnezeu m-a chemat la timpul potrivit. Destinele noastre depind de planurile Lui.
Nicolae Geantă
Drăgăneasa, Prahova
