26 de grade Celsius. La ora 15 am intrat în sală. Două
etaje de cărat instrumente, lăzi… Ne-au trebuit peste două ore să ne
organizăm: sonorizare, transmisiune pe internet, macarale, sute de metrii de
cabluri întinse. Repetiţii. Fratele Vladimir se învârtea ca un leu în cuşcă.
Dimineaţa mai predicase de două ori. Şi la Sebastian, şi la Betel.
Directorul
sălii Palatului ne-a spus pe-un ton de superioritate că nu vor veni mai mult de
1000 persoane. Dar la 17.00, când s-a dat drumul publicului erau deja 3000! La
ora 18.00 erau undeva la 6000. Şi au continuat să mai vină. Mulţi au stat în
picioare. Pentru Domnul se merită!

Acelaşi
director a ţipat la mine la standul de cărţi. (Îndrăznisem cu Adriana şi Mircea
Ţetel să facem două puncte de lucru). Apoi ne-a lipit mesele într-un singur
stand, ne-a stins din becuri. Economie. De piaţă. Dar gândită comunist. Nu ne-a
dat voie să instalăm standul la intrarea principală, unde până la 17.00 a fost
un fel de “târg al producătorilor de vinuri”. Puţea a birt spart.
Prietenilor săi Bachus le-a “sticlit” ochii. Şi le-a înroşit nasul.
Pentru “cireşari” Hristos le-a dat cu fond de ten. Toţi aveau feţele
strălucitoare!

Penticostali,
baptişti, creştini după Evanghelie, ortodocşi, catolici, luterani, adventişti,
carismatici. Din toată România. Din toate etniile. Şi piramida de vârste. De la
sute de km distanţă de Bucureşti. Ce frumos se-aude “Tatăl nostru”
când ne rugăm împreună! Iar Hristos se vede mult mai limpede. Şi mai
vesel.

Otilia
şi Cireşarii au cântat magnific. Din 6000 de piepturi au răsunat imnuri pentru
Hristos cum Sala Palatului nu mai auzise probabil. Vladimir Pustan a predicat
despre cer. Florin Ianovici a îndemnat publicul să privească la inimi. Apoi i-a
coborât pe toţi în genunchi. Din poziţia asta, Dumnezeu se vede mai mare!

Lacrimi.
Fără culoare confesională. Căci Dumnezeu e Unul singur. Şi Cerul la fel. Merită
toate aplauzele!

La
final mii de oameni s-au călcat în picioare la stand. Asta înseamnă că oamenii
încă citesc. Şi ascultă predici. Tineri din biserica Betel au înmânat 10.000 de
CD-uri “Îmi pasă de tine”. Ăşa cheamă Dumnezeu risipitorii: cu zecile
de mii.

Poporul
a alunecat pe străzile Bucureştiului spre casă. Fericit. Dumnezeu fusese
slăvit. Chiar în locul unde altădată fusese interzis. Pentru că El este.
Ceilalţi nu mai sunt! Cireşarii au rămas
să strângă “aparatura”. Aceeaşi, dar parcă acum, seara, era mai
plumbuită. Îmbrăţişări de la fratele Vladimir. Generalul a rămas tot timpul pe
punte! Îmbarcarea în microbuze. Pentru Dani Coste şi Beni Dudaş urma o nouă zi
deşi se lăsase întunericul. 600 de km de parcurs în noapte…

Duminică
9 iunie 2013. S-au sărbătorit 10 ani de Cireşarii. Expediţia continuă…
Nicolae Geantă