Anii noştrii, ani puţini,
Cum se duc de iute!
Şi pe loc de-ai vrea să-i ţini –
Tot îţi vor scăpa din mâini,
Că-s făcuţi din săptămâni,
Zile şi minute.
Anii noştrii de necaz,
Cum îşi sapă cale!
Lăsând cute pe obraz,
Jug ce-apasă pe grumaz,
Ce-a fost ieri, nu mai eşti azi!
Mergi cu ei la vale…
Anii noştrii de dureri –
Şi de pribegie,
Aparţin acum lui ieri,
Nu poşi vamă să le ceri,
I-ai parcurs spre nicăieri
Sau spre veşnicie!
Anii noştrii, şaptezeci –
Sau ceva mai bine…
Nu poţi limita s-o treci,
Dar aşa cum îi petreci
Ţi-or aduce pentru veci
Slavă, sau ruşine.
Anii noştrii zburători
Unul câte unul –
Precum cârdul de cocori,
Sau ca stol răzleţ de ciori,
Ani trecuţi şi viitori,
Îşi urmează drumul.
Anii noştrii luptători,
Ne-au lăsat un nume
De eroi sau dezertori,
Credincioşi sau trădători,
Tu te-ntreabă uneori,
Cum ţi se mai spune?
Anii noştrii trecători,
Ani de pregătire,
Din ai tinereţii zori
Te anunţă c-ai să mori…
C-ai să urci, sau să cobori,
Către nemurire.
Anii noştri – ani de dor –
Şi de aşteptare –
Din al nopţii foişor,
Ca străjerul veghetor,
Ne-ntrebăm în viitor:
– „Cât mai este oare?”
Petrică Dugulescu