 |
| Nicolae Geantă, 2009 |
E ultimul gând pe care-l scriu în anul 2009.
Regret tot timpul pierdut aiurea în acest an (la telefon, la computer, pe Net, în malluri), l-aş fi putut petrece mai mult pe genunchi. Nu se va mai întoarce.
Regret greşelile ce le-aş fi putut evita, faptul că am judecat fără să cunosc de ajuns.
Regret momentele în care am căutat motive să mă absolv pe mine şi să învinovăţesc pe alţii, timpul prea puţin dedicat studierii Bibliei…, ori scrisului.
Regret că mi-am dorit prea mult, că nu m-am mulţumit cu ceea ce mi-a dat Domnul. Îmi pare rău că m-am comparat cu ceea ce pot alţii.
Regret sufletele care au rămas în urmă sub o cruce şi pe care nu le-am îmbrăţişat ultima dată.
Regret toate căderile, cuvintele de reproş la adresa celor din jur, rostite fără să înţeleg că unii oameni te iubesc dar nu se pricep prea bine să arate.
Regret proiectele făcute şi nerespectate, întrebările pe care le-am ignorat, răspunsurile amânate, lecţiile pe care le-am învâţat şi apoi le-am uitat.
Regret că nu m-am ocupat mai mult de tineri, că uneori i-am mustrat fără să-i mângâi mai întâi. Aş fi putut să le arăt mai mult din Isus.
Regret că nu am petrecut o vacanţă cu familia mea, că nu le-am oferit cadourile pe care le meritau, măcar de Crăciun.
Regret că nu am dăruit mai mult bisericii, săracilor, văduvelor, că nu am vizitat bolnavii sau orfanii ce se uitau la mine ca la mâna Lui Dumneuzeu.
Regret că am predicat prea puţin. Ogoarele sunt totdeauna gata de seceriş!
***
Regret atâtea… Totuşi, am o mare bucurie, care şterge toate aceste neîmpliniri: sunt mulţumit că până ultima zi a anului pot spune despre Domnul “Eben Ezer”! Binecuvântat să fie Numele Lui. El, şi-a făcut partea. Fără regrete!