“Când vrei să faci un păcat, diavolul e chiar în
spatele tau. Cu vocea lui linguşitoare dar plină de otravă îţi şopteşte (cum
i-a făcut şi Evei în Eden…) “Fă-o! N-o să te vadă nimeni! Te acopăr eu!
Nimeni n-o să ştie…”. Te tot împinge de la spate până te hotărăşti să
păcătuieşti. Apoi, vine cu aripa sa rece de liliac şi “te fereşte de ochii
lumii”. Exact când eşti sigur că nu te vede nimeni, exact când săvârşeşti
fărădelegea, atunci, brusc, se trage de’o parte şi te lasă descoperit. Acum
toate reflectoarele sunt asupra ta. Toţi îţi văd păcatul, majoritatea te
condamnă şi te părăsesc. Chiar şi diavolul se retrage victorios, frecându-şi
palmele, către un loc de unde să poată admira mai bine starea decăzută în care
ai ajuns. Atunci nu mai ai pe nimeni… Eşti singur, trist şi părăsit… În
singurătatea ta, îl mai vezi uneori rânjind satisfăcut. Rânjet cu iz de moarte,
care îţi lasă picaturi reci de sudoare să îţi curgă pe frunte… Oare, nu mai
este salvare? Nu există nici o cale să scapi scapi de aici?
spatele tau. Cu vocea lui linguşitoare dar plină de otravă îţi şopteşte (cum
i-a făcut şi Evei în Eden…) “Fă-o! N-o să te vadă nimeni! Te acopăr eu!
Nimeni n-o să ştie…”. Te tot împinge de la spate până te hotărăşti să
păcătuieşti. Apoi, vine cu aripa sa rece de liliac şi “te fereşte de ochii
lumii”. Exact când eşti sigur că nu te vede nimeni, exact când săvârşeşti
fărădelegea, atunci, brusc, se trage de’o parte şi te lasă descoperit. Acum
toate reflectoarele sunt asupra ta. Toţi îţi văd păcatul, majoritatea te
condamnă şi te părăsesc. Chiar şi diavolul se retrage victorios, frecându-şi
palmele, către un loc de unde să poată admira mai bine starea decăzută în care
ai ajuns. Atunci nu mai ai pe nimeni… Eşti singur, trist şi părăsit… În
singurătatea ta, îl mai vezi uneori rânjind satisfăcut. Rânjet cu iz de moarte,
care îţi lasă picaturi reci de sudoare să îţi curgă pe frunte… Oare, nu mai
este salvare? Nu există nici o cale să scapi scapi de aici?
În durerea şi suferinţa ta, începi să auzi un susur blând ce
alungă apăsarea aceea de mormânt. Ridici ochii din pământ şi Îl vezi pe El. Pe
Isus. A venit lângă tine. E acolo… aproape. În ochii Săi blânzi se citeşte
cea mai mare dragoste. Îl vezi pe Hristos zâmbind, dar zâmbetul Lui e diferit.
Nu e zâmbetul morţii, e cel al vieţii. Al vieţii veşnice. Vrei să te ridici,
dar cazi secerat la pământ. Lanţurile grele nu te lasă să te mişti. Arunci o
ultimă privire la Domnul. El îţi întinde mâna şi tu o prinzi cu încrederea unui
prunc ce face primii paşi sub îndrumarea tatălui său. Iar lanţurile cad
sfărâmate, povara ce te apăsa nu o mai simţi. Întunericul din jurul tău se
transformă-n lumină.
alungă apăsarea aceea de mormânt. Ridici ochii din pământ şi Îl vezi pe El. Pe
Isus. A venit lângă tine. E acolo… aproape. În ochii Săi blânzi se citeşte
cea mai mare dragoste. Îl vezi pe Hristos zâmbind, dar zâmbetul Lui e diferit.
Nu e zâmbetul morţii, e cel al vieţii. Al vieţii veşnice. Vrei să te ridici,
dar cazi secerat la pământ. Lanţurile grele nu te lasă să te mişti. Arunci o
ultimă privire la Domnul. El îţi întinde mâna şi tu o prinzi cu încrederea unui
prunc ce face primii paşi sub îndrumarea tatălui său. Iar lanţurile cad
sfărâmate, povara ce te apăsa nu o mai simţi. Întunericul din jurul tău se
transformă-n lumină.
Satan fuge schelălăind. Nu mai are putere asupra ta. Acum
eşti liber. Te uiţi la Mâna ce te ţine strâns, şi vezi că e străpunsă. Atunci,
vocea îţi piere şi cu greu reuşeşti să Îl întrebi “De ce ai făcut
asta?”. “Pentru că te iubesc!” îţi răspunde scurt, şi zâmbetul
Lui confirmă tot ce a spus. “Acum haide! Ai rătăcit destul. Să mergem.
Tata ne aşteaptă Acasă!”
eşti liber. Te uiţi la Mâna ce te ţine strâns, şi vezi că e străpunsă. Atunci,
vocea îţi piere şi cu greu reuşeşti să Îl întrebi “De ce ai făcut
asta?”. “Pentru că te iubesc!” îţi răspunde scurt, şi zâmbetul
Lui confirmă tot ce a spus. “Acum haide! Ai rătăcit destul. Să mergem.
Tata ne aşteaptă Acasă!”