În ultimii ani, predicatori ori blogeri/vlogeri cu ștaif, transmit publicului o ilustrație despre „Cea mai bogată familie din Biserică”. Unii spun că ar fi vorba despre o fetiță, alții despre un băiețel. Unii spun că întâmplarea a avut loc de Crăciun, alții că a avut loc la Paște. Însă oricum ar spune-o majoritatea, dacă nu toți, o spun nu numai „înflorit” ci și greșit! Tocmai pentru a evita pe viitor transmiterea ei într-un mod eronat, anul acesta de Învierea Domnului m-am gândit că ar fi bine ca toți să știm care e sursa oficială.
Familia cea mai bogată din Biserica noastră / The Rich Family in Our
Church
Nu voi uita niciodată Paștele 1946. Aveam 14 ani, sora mea mai mică Ocy avea 12 și sora mea mai mare Darlene 16. Am locuit împreună doar cu mama noastră,
iar noi patru știam ce înseamnă să faci multe fără multe resurse. Tatăl meu murise cu
cinci ani înainte, lăsând-o pe mama cu șapte copii de școală, fără
bani. În 1946, surorile mele mai mari erau căsătorite, iar frații mei plecaseră
de acasă.
Cu o lună înainte de Paște, pastorul bisericii noastre a
anunțat că va fi o colectă specială de Paște pentru a ajuta o familie
săracă. El le-a cerut tuturor un mic sacrificiu. Când am ajuns
acasă, am vorbit despre ce am putea face. Am decis să cumpărăm 50 de kilograme
de cartofi și să trăim cu ei o lună. Acest lucru ne-ar permite să economisim 20
de dolari din banii noștri pentru alimente. Apoi ne-am gândit că, dacă păstrăm
luminile electrice stinse cât mai mult posibil și nu ascultăm radioul, vom
economisi bani pe factura electrică din luna respectivă. Darlene a obținut mai multe locuri de muncă la curățenie în case și curți și amândouă am stat cu copiii. Pentru 15 cenți, am putea cumpăra suficiente bucle de
bumbac pentru a face trei deținătoare de vânzare cu 1 dolar. Am câștigat 20 de
dolari pe portiere.
Luna a fost una dintre cele mai bune din viața noastră. În
fiecare zi am numărat banii pentru a vedea cât am economisit. Noaptea stăteam
în întuneric și vorbeam despre modul în care familia săracă avea să se bucure
de banii pe care îi va da biserica. Aveam aproximativ 80 de oameni în biserica
noastră, așa că ne-am gândit că, indiferent de suma de bani pe care trebuie să
o oferim, ofranda va fi cu siguranță de 20 de ori mai mare. La urma urmei, în
fiecare duminică, pastorul le reamintise tuturor să pună deoparte pentru colectă.
Cu o zi înainte de Paște, eu și Ocy ne-am îndreptat spre
magazinul alimentar și am rugat vânzătorul să ne dea trei bancnote noi de 20 $
și una de 10 $ pentru mărunțișul noastru. Am fugit până acasă
pentru a le arăta mamei și Darlenei. Nu mai avusesem niciodată atât de mulți
bani până acum. În noaptea aceea am fost atât de încântate încât abia am putut
dormi. Nu ne-a păsat că nu vom avea haine noi de Paște; am avut 70 de dolari
pentru jertfa de sacrificiu. Abia așteptam să ajungem la biserică!
Duminică
dimineață, ploaia se revărsa. Nu aveam o umbrelă și biserica se afla la
peste un kilometru de casa noastră, dar nu părea să conteze cât de ude am ajuns. Darlene avea carton în pantofi pentru a umple găurile. Cartonul s-a rupt, iar picioarele ei s-au udat, dar am stat cu mândrie în biserică,
în ciuda aspectului. Am auzit câțiva adolescenți vorbind despre fetele Smith care purtau tot rochiile vechi.
Când a fost strânsă colecta, stăteam pe ce de-al doilea
rând din față. Mama a donat o bancnotă de 10 dolari, iar fiecare dintre noi
fetele am dat câte 20 de dolari. În timp ce mergeam acasă după biserică, am cântat
tot drumul. La prânz, mama a avut o surpriză pentru noi. Cumpărase o duzină
de ouă, iar noi fierbeam ouă de Paște alături de cartofi prăjiți!
În acea după-amiază târziu, pastorul a venit cu mașina la noi. Mama
s-a dus la ușă, a vorbit cu el o clipă, apoi s-a întors cu un plic în mână. Am
întrebat-o ce este, dar ea n-a spus niciun cuvânt. A deschis plicul și au căzut o
grămadă de bani. Au existat trei bancnote noi de 20 dolari, o bancnotă de 10 dolari și șaptesprezece bancnote de 1 dolar. Mama a pus banii înapoi în plic. Nu am
vorbit, ci, în schimb, ne-am așezat și ne-am uitat la podea. Trecusem de la a
ne simți milionari la a ne simți ca un biet gunoi.
Noi copii am fost mereu fericiți. Împrumutam pe oricine. Am avut două cuțite pe care le-am împrumutat la oricine
avea nevoie de ele. Știam că nu avem o mulțime de lucruri pe care le aveau alți
oameni, dar nu aș fi crezut niciodată că suntem săraci. În ziua aceea de Paște am aflat că suntem săraci. Pastorul ne adusese „banii pentru familia săracă”,
deci trebuie să fim săraci.
Nu mi-a plăcut să fiu săracă. Mi-am privit rochia și pantofii
uzați și m-am simțit atât de rușinată încât nu am vrut să mă mai întorc la biserică.
Probabil că toată lumea de acolo știa deja că suntem săraci! M-am gândit la
școală. Eram în clasa a IX-a și în topul clasei mele de peste 100 de elevi.
M-am întrebat dacă copiii de la școală știau că suntem săraci. Am decis să pot
renunța la școală de când terminasem clasa a opta. Asta era toată legea
necesară în acel moment.
Am stat mult timp în tăcere. Apoi s-a întunecat și ne-am
culcat. În toată săptămâna aia, noi fetele mergeam la școală și veneam acasă și
nimeni nu vorbea prea mult. În cele din urmă sâmbătă, mama ne-a întrebat ce
vrem să facem cu banii. Ce-au făcut oamenii săraci cu banii? Nu știam. Nu am
știut niciodată că suntem săraci.
Nu am vrut să mergem la biserică duminică, dar mama a spus
că trebuie. Deși a fost o zi însorită, nu am vorbit pe drum. Mama a început să
cânte, dar nu s-a alăturat nimeni și a cântat doar un vers. La biserică aveam
un predicator misionar. El a vorbit despre cum bisericile din Africa făceau
clădiri din cărămizi uscate la soare, dar au nevoie de bani pentru a cumpăra materiale pentru acoperișuri. A zis că 100 de dolari costă un acoperiș pentru o biserică.
Pastorul a spus: „Nu putem să ne sacrificăm cu toții pentru a-i ajuta pe
acești săraci?”
Ne-am privit și am zâmbit pentru prima dată într-o
săptămână. Mama a întins mâna în poșetă și a scos plicul. I-a l-a dat lui
Darlene. Darlene mi l-a dat mie, iar eu i l-am dat lui Ocy. Ocy l-a pus în farfuria
de colectă. Când colecta a fost numărată, pastorul a anunțat că este puțin peste
100 de dolari. Misionarul era încântat. Nu se așteptase la o ofertă atât de
mare de la biserica noastră mică. El a spus: „Trebuie să ai niște oameni bogați
în această biserică”.
Deodată ne-a lovit! Am dat 87 de dolari din acel „puțin
peste 100 de dolari”. Eram familia bogată din biserică! Nu misionarul a spus
asta? În adânc, am știut că suntem de fapt o familie bogată.